Trei reprezentanţi ai USR au fost invitaţi la Poliţie, sâmbătă, după ce au fost văzuţi în timp ce împărţeau pliante în municipiul Bacău. Printre aceştia se numără un parlamentar şi o angajată a Primăriei. Conform oficialilor Poliţiei judeţene Bacău, cei trei au refuzat să dea declaraţii scrise. Conform presei locale, printre cei invitaţi la Poliţie se numără deputatul Teodor Lazăr şi purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Andreea Neagu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Urmare a verificărilor efectuate cu privire la faptul că în zona centrală a municipiului Bacău mai multe persoane ar distribui materiale cu caracter electoral, comunicăm faptul că poliţiştii băcăuani au identificat un bărbat, în vârstă de 56 ani, din localitate,  care a prezentat un paşaport diplomatic, având calitatea de deputat al Parlamentului României, o femeie de 39 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, angajată a UAT Bacău şi un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din localitate. Aceştia se deplasau pedestru pe strada George Bacovia, având asupra lor pliante, asemănătoare cu cele din imaginile apărute pe reţelele de socializare. Persoanele identificate au fost invitate la sediul secţiei de poliţie, unde au refuzat să dea declaraţii scrise”, au transmis oficialii Poliţiei Bacău.
Presa locală notează că  printre cei invitaţi la Poliţie se numără deputatul Teodor Lazăr şi purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Andreea Neagu. Jurnaliştii locali precizează şi că pe pliantele distribuite nu există sigla vreunui partid.
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 

 
„Pliantele distribuite de membrii USR nu sunt materiale electorale. Legea defineşte foarte clar care sunt elementele pe care un material scris, audio sau video trebuie să le conţină pentru a fi considerat de propagandă electorală. Acţiunea membrilor este una de îndemn de participare la vot, un gest pro-democraţie. Încurajăm orice cetăţean să promoveze şi să încurajeze ieşirea la vot. Este obligaţia noastră morală de a promova dreptul la vot, drept pentru care mii de tineri şi-au jertfit viaţa la Revoluţia din 1989.”, a declarat Andreea Negru, membru USR si purtător de cuvânt în cadrul l Primăriei Bacău, potrivit bacau.net.
„Verificările cu privire la aspectele prezentate continuă, iar, în funcţie de rezultatul acestora, se vor lua măsuri legale dacă se impun”, mai transmite Poliţia. 
Primarul municipiului Bacău este Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, fost deputat, membru USR.
Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.