Curtea Supremă a Serbiei a respins vineri solicitarea Ministerului român al Justiţiei privind extrădarea lui Sebastian Ghiţă, anunţă presa sârbă, care precizează că în acest caz decizia finală revine Curţii de Apel.
Curtea a anunţat într-o declaraţie că Ministerul de Interne sârb i-a acordat lui Ghiţă azil, considerând că acesta este persecutat din raţiuni politice.
Din aceste considerente, instanţa nu a putut decât să respingă cererea de extrădare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cazul a fost transmis Curţii de Apel, căreia îi aparţine decizia finală în acest caz.
Sebastian Ghiţă a plecat din ţară în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016 şi a fost prins la Belgrad în 14 aprilie 2017. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.
Fostul deputat PSD a fost arestat de autorităţile sârbe timp de două luni pentru posesie de documente falsificate şi a fost eliberat pe cauţiune.
În 7 iunie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara că statul român se află în procedură de extrădare în cazurile Sebastian Ghiţă şi Elena Udrea, în cazul lui Ghiţă fiind făcută cererea de extrădare transmise completările solicitate de Serbia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.