Şeful Secţiei pentru investigarea magistraţilor, Gheorghe Stan, a declarat joi seară că alegaţiile privind scoaterea secţiei de sub controlul procurorul general sunt lipsite de orice fundament. El a afirmat că OUG 7/ 2019 a fost necesară pentru punerea în acord a unor prevederi legale şi a făcut referire la ”piedici” pe care le-a pus procurorul general în operaţionalizarea Sectiei Speciale. Stan a făcut referire şi la preluarea de la DNA a unui ”dosar amplu mediatizat”, în care sunt vizaţi trei procurori şi cinci judecători, dar şi la dosarele care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi şi oficiali europeni. ”În cadrul acestei secţii se respectă numai legea", a spus el în finalul declaraţiei susţinute alături de adjunctul său Adina Florea. În replică, procurorul general Augustin Lazăr a transmis, joi seară, că a manifestat ntotdeauna deschidere la dialog şi a acordat sprijin nou înfiinţatei Secţii Speciale, ”uneori prin eforturi deosebite şi în detrimentul altor compartimente”. Lazăr respinge ca nefondate acuzaţiile procurorului-şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Augustin Lazăr respinge acuzaţiile aduse de procurorul-şef al Secţiei Speciale: Secţia nou înfiinţată a beneficiat de sprijin pentru asigurarea tuturor condiţiilor necesare funcţionării, uneori prin eforturi deosebite şi în detrimentul altor compartimente

”Menţionăm că, de la data la care a devenit operaţională Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, aceasta a preluat un număr de 1.422 de dosare în curs de soluţionare, din care un procent de peste 70% au fost înregistrate ca urmare a unor sesizări din oficiu, dosare cu vechime în sistem de cel puţin doi ani şi care erau lăsate în nelucrare. Trebuie precizat în acest context că majoritatea sesizărilor din oficiu sunt în legătură directă de cauzalitate cu soluţile pronunţate de magistraţi, în special judecători, în dosarele instrumentate”, a declarat Gheorghe Stan. 

Acesta a afirmat că, ”deşi au existat multe semnale pozitive din partea magistraţilor, în sensul primirii cu deschidere a înfiinţării acestei secţii” s-au întâmpinat probleme din partea procurorului general. 

”Până la momentul operaţionalizării Secţiei am întâmpinat obstacole din partea conducerii Ministerului Public, este vorba de procurorul general, în asigurarea bazei logistice, a dotărilor şi elaborării organigramei, dar şi în modul de interpretare a principiilor care guvernează activitatea”, a mai declarat Stan.

Acesta a afirmat că au fost necesare acte normative care să ducă la depăşirea acestei situaţii şi a făcut referire inclusiv la OUG 7/2019.

”În ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 7 din 2019, aceasta a fost necesară pentru corelarea normelor privind competenţa procurorului-şef al Secţiei cu prevederile articolului 339 din Codul de Procedură Penală potrivit căruia, plângerea împotriva măsurilor luate se rezolvă de către procurorul ierarhic superior celui de care a dispus masura, în cazul de faţă procurorul-şef Secţie. Alegaţiile privind scoaterea Secţiei de sub controlul procurorului general sunt lipsite de orice fundament. O dovadă în acest sens este faptul că în prezent procurorul general soluţionează conflictul pozitiv de competenţă declanşat într-un dosar penal instrumentat de DNA, în raport cu Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie”, a mai spus Stan. 

Acesta a făcut precizări cu privire la solicitarea de la DNA ”a unui dosar amplu mediatizat”. 

”Solicitarea de la DNA a unui dosar amplu mediatizat s-a bazat pe competenţa specială a secţiei, respectiv presupuse fapte săvârşite de mai mulţi magistraţi. Este vorba de trei procurori şi cinci judecători”, a mai afirmat procurorul-şef. 

De asemenea, acesta a motivat prin ”interesul public” aducerea la cunoştinţa publicului a numărului de dosare de urmărire penală care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi. 

”Niciunul dintre acestea dosare nu a fost făcut ca urmarea unei sesizări din oficiu a Secţiei Speciale şi aceste dosare sunt preluate pe baza unor ordonanţe de declinare de la alte unităţi de parchet în urma unor plângere depusă de petenţi”, a mai precizat Stan. 

Acesta a adăugat: ”Referitor la plângerea împotriva unor oficiali europene menţionăm că, întrucât aceasta îndeplinea toate condiţiile de formă şi de procedură penală trebuia să fie înregistrată şi s-a concretizat într-un dosar penal şi numai în urma unor verificări se va putea dispune o soluţie în respectiva cauză”, a susţinut Stan. 

Potrivit acestuia, refuzul de a înregistra o astfel de plângere ar fi reprezentat o abatere disciplinară. 

”În cadrul acestei secţii se respectă numai legea",  a spus el în finalul declaraţiei susţinute alături de adjunctul său Adina Florea. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.