Primarul comunei prahovene Ceraşu, Alin Remus Staicu, este cercetat sub control judiciar pentru şantaj şi şase infracţiuni de instigare la abuz în serviciu. În acelaşi dosar, trei poliţişti locali sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu, fiind suspectaţi că, la solicitarea primarului, au aplicat abuziv amenzi reprezentanţilor unei firme.
”La data de 12.10.2021, inculpatul Staicu Alin Remus, în calitate de primar al comunei Ceraşu, a condiţionat efectuarea de acte de comerţ de către angajaţii societăţii DMM SRL pe raza UAT Ceraşu de mutarea sediului societăţii pe raza comunei Ceraşu sau de sponsorizarea Primăriei comunei Ceraşu de către administratorul societăţii, cu 10 computere (unităţi PC şi monitoare), în caz contrar urmând să procedeze la majorarea taxelor şi să dispună aplicarea de sancţiuni contravenţionale faţă de societatea respectivă”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, transmis joi.
Procurorii notează că, între 26 iulie şi 23 septembrie 2021, primarul din Ceraşu ”a dispus sancţionarea abuzivă” a reprezentanţilor aceleiaşi firme de către poliţiştii locali urmăriţi în acelaşi dosar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Joi, procurorii au făcut percheziţii la sediul Primăriei şi la domiciliile unora dintre suspecţi, edilul fiind plasat sub control judiciar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.