Magistraţii instanţei supreme au respins, joi, cererea omului de afaceri Claudiu Florică de ridicare a controlului judiciar în dosarul "Microsoft 2”, el fiind judecat pentru complicitate la abuz în serviciu privind încheierea şi derularea contractelor pentru licenţe IT cu ministere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 27 iulie, Claudiu Florică s-a prezentat la sediul DNA pentru prelungirea controlului judiciar în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu pentru că, împreună cu Dinu Pescariu, i-ar fi dat fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu peste 2,1 milioane de euro pentru ca firma lor să obţină, în 2009, un contract pentru licenţe software.

El a contestat decizia procurorilor, însă magistraţii instanţei supreme i-au respins, joi, cererea.

În 10 aprilie, procurorii DNA i-au pus sub acuzare pe Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, reprezentanţi ai firmei D.Con-Net AG, pentru instigare la abuz în serviciu şi au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul celor doi oameni de afaceri.

În acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare Ion Adrian Stănescu, fost consilier asistent la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) şi Andrei Săvulescu, fost director general la Direcţia pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din MCSI, ambii pentru acuzaţia de abuz în serviciu, precum şi Călin Tatomir, director general al Microsoft România la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu.

De asemenea, procurorii au cerut aviz de la preşedinte pentru punerea sub acuzare a fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu. Preşedintele Klaus Iohannis a avizat în 13 aprilie începerea urmăririi penale în cazul lui Sandu, pentru abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, în contextul în care, în aprilie 2009, expira contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft ce fusese încheiat în 15 aprilie 2004, Gabriel Sandu, atunci ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a ales varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice.

În acest context, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, în calitate de reprezentanţi ai firmei D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu Gabriel Sandu, căruia i-ar fi plătit în acest scop 2.196.035 de euro. DNA precizează că, pentru aceste fapte, în 24 martie 2016 au fost condamnaţi, de instanţa supremă, omul de afaceri Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu, ambii acuzaţi de trafic de influenţă.

"În urma înţelegerii avute de Pescariu Dinu Mihail şi Florică Claudiu Ionuţ cu ministrul Sandu Gabriel, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru «Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare». Documentaţia care a stat la baza licitaţiei (referat de necesitate şi caiet de sarcini) conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din pare făcea parte şi firma Dim Soft SRL”, au scris procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

În urma câştigării licitaţiei publice, pe 9 septembrie 2009 a fost încheiat contractul de furnizare de produse dintre MCSI şi consorţiul D-Con.Net AG, în calitate de lider al asocierii, din care făcea parte şi Dim Soft SRL. Valoarea totală a contractului reprezentând suma ce trebuia plătită de minister este  de 90.182.344,76 euro, iar plăţile au fost efectuate conform graficului convenit prin contract. 

Prejudiciul produs este de 51.396.344,76 euro şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de MCSI (90.182.344,76 euro) şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC Dim Soft SRL (38.786.000 de euro). Persoanele care ar fi contribuit la producerea acestui prejudiciu sunt Adrian Stănescu, Andrei Săvulescu, Gabriel Sandu, Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir, susţin anchetatorii.

Claudiu Florică, fostul şef al companiei Fujitsu în România, este pus sub acuzare din 21 noiembrie 2016 în dosarul "Microsoft 2”, pentru complicitate la abuz în serviciu privind încheierea şi derularea contractelor pentru licenţe IT cu ministere. Tot atunci au mai fost puşi sub acuzare Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu, foşti directori ai companiei Microsoft, pentru complicitate la abuz în serviciu.

În aceeaşi zi, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu, acesta fiind suspectat, în dosarul „Microsoft 2”, de abuz în serviciu.

În 12 decembrie 2016 au fost puşi sub acuzare foştii miniştrii Dan Nica, Alexandru Athanasiu şi Adriana Ţicău, în cazul lui Nica şi Athanasiu fiind luată atunci măsura controlului judiciar.

Dosarul “Microsoft 2” este desprins din cauza în care, în 3 septembrie 2016, au fost condamnaţi definitiv fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan la şase ani de închisoare, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu la trei ani, pe Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare. În primul dosar „Microsoft”, Claudiu Florică şi Dinu Pescariu sunt martori denunţători.

Miercuri, DNA i-a trimis procurorului general referatul prin care solicită sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Valerian Vreme, suspectat de abuz în serviciu în dosarul Microsoft.

Procurorii DNA susţin că, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Valerian Vreme, în calitate de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.

viewscnt

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.