Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, le răspunde, sâmbătă, procurorilor Parchetului Judecătoriei Braşov, care au cerut suspendarea oricăror decizii din partea Curţii Constituţionale sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, precum şi sesizarea Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectele de modificare a Codurilor penale şi suspendarea oricăror dezbateri până la emiterea avizului consultativ al comisiei. El spune, între altele, că nu poate fi sesizată Comisia de la Veneţia asupra legislaţiei penale, "în lipsa dezbaterilor, a discutării propunerilor legislative, aşadar în lipsa unor proiecte" şi le transmite magistraţilor braşoveni că cunoaşterea legii constituie premiza necesară pentru corecta interpretare şi aplicare a acesteia. "Chiar şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov trebuie să cunoască şi să respecte legea", spune Toader.
Într-un mesaj postat sâmbătă dimineaţă pe Facebook, ministrul Justiţiei răspunde punctual, invocând diverse articole de lege, solicitărilor formulate de procurorii braşoveni la finalul Adunării Generale a procurorilor Parchetului Judecătoriei Braşov.
Cu privire la cererea procurorilor braşoveni de ”suspendare a oricăror altor decizii din partea Curţii Constituţionale a României sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei”, ministrul Justiţiei invocă articolul 147, alin 4 din Constituţie, care prevede că deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial al României şi că, de la data publicării, acestea sunt obligatorii. Ca urmare, suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Referindu-se la invocarea de către magistraţii braşoveni a priorităţii dreptului Uniunii Europene, cu referire la cauzele Costa c. Enel(C-6/64), Kreil (C-285/98) şi Simmenthal (C-106/77), pentru a justifica cererea de ”suspendare” a deciziilor Curţii Constituţionale şi ale altor autorităţi până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, Tudorel Toader susţine că aceste cauze şi principii nu au legătură cu avizul Comisiei de la Veneţia pentru că această Comisie nu este o structură a Uniunii Europene, ci este un organism consultativ al Consiliului Europei, organizaţie diferită, distinctă, de Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte invocarea art.11 şi art.20 din Constituţia României ca temei pentru a susţine că ”recomandările GRECO sunt obligatorii pentru legiuitorul român” şi că acestea se aplică în mod prioritar faţă de legile interne, ministrul Justiţiei spune că articolul 20 din Constituţie priveşte tratatele internaţionale în materia drepturilor omului şi stabileşte prioritatea acestora în caz de neconcordanţă cu legile interne, cu excepţia în care acestea conţin dispoziţii mai favorabile, iar recomandările Greco nu sunt tratate internaţionale privitoare la drepturile fundamentale.
Legat de o altă cerinţă a procurorilor braşoveni - sesizarea Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectele de modificare a legislaţiei penale şi suspendarea oricăror dezbateri până la emiterea avizului consultativ de către Comisia de la Veneţia - ministrul Tudorel Toader spune: "În lipsa dezbaterilor, a discutării propunerilor legislative, aşadar în lipsa unor ”proiecte”, cu ce anume să fie sesizată Comisia de la Veneţia şi ce să i se solicite?".
Ministrul Justiţiei se referă şi la "indignarea" exprimată de procurorii din Braşov ”faţă de recentele propuneri legislative care plasează magistratul român pe acelaşi picior de egalitate cu membrii clanurilor interlope”, prin faptul că se reglementează răspunderea acestora, şi le transmite că, "potrivit Constituţiei, nimeni nu este mai presus de lege".
"Cunoaşterea legii constituie premiza necesară pentru corecta interpretare şi aplicare a acesteia", îşi încheie ministrul Justiţiei mesajul intitulat "Chiar şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov trebuie să cunoască şi să respecte legea!".
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cer suspendarea oricăror decizii din partea CCR sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia şi respectarea întocmai a recomandărilor GRECO, ei spunând că tratatele internaţionale la care România este parte sunt obligatorii şi se aplică cu prioritate, în faţa normelor legale interne, astfel că şi recomandărilre GRECO sunt obligatorii pentru legiuitorul român.
”În unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a formulat următoarele consideraţii şi solicitări: suspendarea oricăror altor decizii din partea Curţii Constituţionale a României sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei, dreptul UE aplicându-se cu prioritate în faţa dreptului naţional, chiar şi în faţa Constituţiei; respectarea întocmai a recomandărilor emise de GRECO cu privire la legile justiţiei. În conformitate cu prevederile Constituţiei României, Tratatele internaţionale la care România este parte sunt obligatorii şi se aplică cu prioritate, în faţa normelor legale interne, astfel că, implicit şi recomandărilre GRECO sunt obligatorii pentru legiuitorul român”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, la finalul Adunării Generale a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Procurorii braşoveni cer şi sesizarea Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectele de modificare a Codurilor penale şi suspendarea oricăror dezbateri până la emiterea avizului consultativ de către Comisie.
Procurorii din Braşov mai spun că după emiterea avizului de către Comisia de la Veneţia atât cu privire la legile justiţiei, cât şi la modificările Codurilor penale să aibă loc o consultare reală a magistraţilor prin Adunările Generale cu privire la modificările legislative propuse, iar dezbaterile să aibă un caracter efectiv, în care fiecare text legal să fie discutat, analizat pe larg, nu în bloc, "experienţa anterioară a procedurilor legislative privind legile justiţiei care au fost constatate neconstituţionale de două ori fiind edificatoare cu privire la efectele negative pe care le are adoptarea unor texte legale în grabă şi cu nesocotirea opiniei specialiştilor în drept şi a practicienilor".
De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov mai cer să fie luate în considerare avizele negative emise până acum de Consiliul Superior al magistraturii.
”Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov se delimitează de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), ideile exprimate de persoane din conducerea acestor asociaţii reprezentând opinii personale, nicidecum opinia majoritară a corpului magistraţilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov susţin demersurile întreprinse de Asociaţia Procurorilor din România şi de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, întrucât acestea converg cu opiniile şi punctele de vedere ale procurorilor din această unitate de parchet”, mai spun procurorii braşoveni în comunicatul citat.
Ei comentează şi declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind existenţa represiunii nedrepte în cazurile în care a fost luată măsura arestării preventive, dar ulterior a fost dispusă soluţia achitării, în contextul anunţului privind intenţia de a dispune întocmirea unei evidenţe a cazurilor de acest gen, cu nominalizarea procurorilor care au făcut ancheta.
”Consideraţiile făcute de ministrul Justiţiei în spaţiul public sunt inacceptabile într-un stat de drept, solicitarea unor liste de magistraţi consideraţi de ministru abuzivi doar pentru că unele dosare s-au soldat cu o soluţie de achitare (soluţie absolut normală într-un sistem de drept democratic, indicele achitărilor în UE fiind de 25%, cu mult peste procentajul din România), reprezentând o gravă ingerinţă în actul de justiţie, amintind mai degrabă de noţiunea de <<sondergericht>> decât de un stat european, în care domnia dreptului este unul din principiile fundamentale ale funcţionării societăţii. Prin urmare, solicităm CSM analizarea de urgenţă a conduitei publice a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în conformitate cu atribuţia constituţională a Consiliului de garant al independenţei sistemului judiciar şi luarea măsurilor legale în consecinţă”, afirmă procurorii braşoveni.
Totodată, propunerii braşoveni se declară idignaţi de propunerile legislative care plasează magistratul pe picior de egalitate cu membrii clanurilor interlope, pornind de la prezumţia absolută că toţi magistraţii comit abuzuri, precum şi faţă de numeroasele texte legislative care se propun a fi introduse şi care reglementează o serie de infracţiuni noi destinate exclusiv magistraţilor, în condiţiile în care Codul Penal conţine deja o serie de infracţiuni care să poată fi reţinute în cazul încălcării legii de către magistraţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.