Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat, miercuri, că printre măsurile care trebuie luate pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor aflate în urmărire penală se numără şi crearea unui echilibru între prezentarea datelor despre unele dosare şi mediatizarea lor, pentru a fi eliminate aparenţele de imparţialitate denumite în presă "vânătoare de penali şi infractori” şi astfel să fie respectată prezumţia de nevinovăţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Trebuie desfăşurată o cercetare penală la standarde de calitate, care să elimine aparenţele de imparţialitate denumite în media vânătoare de penali şi infractori, înţelegere indusă de anumite excese sau lipsuri în planul comunicării, realitate care obligă la gestionarea cu multă atenţie şi aleasă elocinţă a mesajelor instituţionale”, a declarat Augustin Lazăr în cadrul conferinţei de lansare a proiectului "Protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în faza de urmărire penală”.

Procurorul general al României a subliniat că în procesul de urmărire penală trebuie găsit un echilibru între prezentarea unor anumite date dintr-un dosar şi mediatizarea lor, astfel încât să fie respectată prezumţia de nevinovăţie a celui urmărit penal.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Problema prezumţiei de vinovăţie este un standard european. În cursul urmăririi penale trebuie să adoptăm această poziţie (...) de imparţialitate pe care organul de urmărire penală trebuie să o arate. Nu numai că o gândeşte, dar trebuie să o şi arate. S-a discutat frecvent despre faptul mediatizării exagerate, poate, a unor cazuri. Aici cred că trebuie să avem o poziţie de echilibru din ambele părţi, atât din partea organelor judiciare atunci când dau date în legătură cu desfăşurarea procesului penal, cât şi din partea presei privind modul şi cadenţa în care aceste date sunt solicitate. Sigur, nu putem spune presei cu ce frecvenţă să ceară informaţii despre un anume caz. Sunt cazuri care sunt mai interesante, sunt solicitate date mai frecvent, însă misiunea noastră este de a ţine un echilibru în prezentarea acestor date, astfel încât să fie respectată prezumţia de vinovăţie”, a spus Lazăr.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.