O decizie privind redeschiderea dosarului Flora, în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren în perioada în care era primar al Capitalei ar urma să fie luată în 12 iunie de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Instanţa supremă ar fi urmat să se pronunţe marţi în privinţa redeschiderii urmăririi penale în dosarul Flora, dar a amânat decizia pentru 12 iunie.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în 30 martie, ca procesul vizând redeschiderea dosarului Flora să fie mutat la instanţa supremă.

Redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat, în 2003, când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în Dămăroaia, teren pe care fostul deputat Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora, a fost solicitată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost chemat, în 24 mai 2016, la Tribunalul Bucureşti, în acelaşi dosar, în urma unei plângeri pentru acuzaţia de abuz în serviciu, depusă de vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, fost partener de afaceri al lui Dumitru Puzdrea.

Potrivit plângerii lui Cătălin Năstase, Traian Băsescu ar fi făcut un abuz în serviciu când a avizat retrocedarea terenului, situat în zona Dămăroaia, din Sectorul 1 al Capitalei, provocând un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro.

Reclamantul a contestat durata procesului în care Traian Băsescu este intimat, însă Cătălin Năstase nu a fost prezent la termenul de judecată din 24 mai 2016.

“Mai am mulţi dintre ăştia care fac plângeri în 2015 din 2003? Mă judec oriunde", a spus Băsescu în sala de judecată.

Fostul preşedinte a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că este vorba de o reclamaţie din 2015 pentru o restituire din 2003.

“N-am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta. Nu-l cunosc pe Cătălin Năstase, nu l-am văzut, văd că nici nu a venit. Face reclamaţia şi nu vine la termen”, a mai spus Traian Băsescu. 

 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.