Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus ucrainenilor, marţi seara, că Rusia se pregăteşte de o nouă mobilizare şi de o nouă ofensivă, iar Ucraina trebuie să-şi consolideze apărarea, iar pentru aceasta contează pe sprijinul internaţional.
„Am început acest an cu ceea ce Ucraina are cea mai mare nevoie în acest moment, în ajunul noilor procese de mobilizare pregătite de statul terorist. Acum este momentul în care, împreună cu partenerii noştri, trebuie să ne consolidăm apărarea”, a explicat Volodimir Zelenski. „Nu avem nicio îndoială că actualii stăpâni ai Rusiei vor arunca în luptă tot ce le-a mai rămas şi pe toţi cei pe care îi pot aduna pentru a încerca să întoarcă cursul războiului sau măcar să-şi amâne înfrângerea”, a continuat preşedintele ucrainean.
„Noi trebuie să perturbăm acest scenariu rusesc. Ne pregătim pentru asta. Teroriştii trebuie să piardă. Orice încercare de nouă ofensivă a lor trebuie să eşueze. Aceasta va fi înfrângerea finală a statului terorist”, a arătat Volodimir Zelenski.
„Rusia îi mobilizează pe cei pe care vrea să îi arunce la moarte, noi mobilizăm lumea civilizată. De dragul vieţii. Le mulţumesc tuturor partenerilor care înţeleg acest lucru”, a adăugat liderul ucrainean, care a precizat că a avut în cursul zilei convorbiri cu patru lideri internaţionali al căror ajutor este foarte important: premierul Canadei, premierul Marii Britanii, premierul Norvegiei şi premierul Olandei.
El a anunţat că Norvegia va furniza Ucrainei gaz, dar şi armament, iar rolul Norvegiei „poate deveni cu adevărat istoric în apărarea Europei”.
„Mulţumesc Norvegiei pentru deciziile foarte puternice care au fost deja luate şi care sunt încă în curs de pregătire. Acest lucru este valabil şi pentru sprijinul armat - rolul Norvegiei poate deveni cu adevărat istoric în apărarea Europei dacă punem în aplicare tot ceea ce discutăm acum. Acest lucru este valabil şi pentru susţinerea sistemului nostru energetic. În special, mulţumesc Norvegiei pentru disponibilitatea sa de a ajuta la furnizarea către Ucraina a volumului de gaz necesar pentru această iarnă”, a detaliat Volodimir Zelenski.
„Sunt recunoscător Regatului Unit pentru acordurile foarte concrete la care s-a ajuns, în primul rând în domeniul apărării. Astăzi, în conversaţia cu prim-ministrul Sunak, am simţit că percepem în egală măsură importanţa acestui an, perspectivele acestui an, faptul că este posibil să obţinem un avantaj crucial chiar acum, nepermiţând Rusiei să recâştige într-o direcţia sau alta a frontului”, a menţionat liderul de la Kiev.
„Sunt recunoscător Canadei pentru apărarea, sancţiunile şi sprijinul financiar neclintit. Astăzi am discutat cu prim-ministrul (Justin) Trudeau despre cum putem creşte şi mai mult presiunea asupra Rusiei. Consider că asistenţa canadiană pentru apărarea noastră va rămâne puternică în acest an”, a mai spus Zelenski .
În ceea ce priveşte Olanda, ajutorul ei este legat în special de judecarea crimelor de război de care se face vinovată Rusia. „Sunt recunoscător Olandei pentru că împărtăşeşte cu noi aceeaşi înţelegere a justiţiei, a modului în care ar trebui să se încheie acest război. Astăzi l-am informat pe domnul prim-ministru Rutte cu privire la cele mai apropiate intenţii ale inamicului, la ceea ce Rusia pregăteşte pentru lunile de iarnă şi începutul primăverii. Sunt încrezător că Ucraina va fi ascultată în Europa”, a spus Zelenski.
El a promis că în fiecare zi va continua o astfel de activitate diplomatică - „atât formală, cât şi informală, atât publică, cât şi nepublică”.
Zelenski şi-a mai informat compatrioţii că a avut şi o reuniune „lungă” cu Statul Major al armatei la care comandantul-şef a prezentat rapoarte cu privire la situaţia de pe front, iar şeful serviciilor de informaţii a avut o evaluare a mişcărilor aşteptate din partea Rusiei în următoarele săptămâni şi luni. „Stabilim nevoile Ucrainei, ale apărării noastre, ale sectorului nostru energetic în mare detaliu. Şi lucrăm în special cu partenerii pentru a satisface fiecare dintre aceste nevoi”, a subliniat Zelenski.
În final, el a menţionatr un atac al Rusiei care a avut loc luni în regiunea Doneţk în urma căruia o rachetă a distrus patinoarul din Drujkivka.
„Această arenă de gheaţă - Altair - a început să funcţioneze înainte de război, când Donbasul avea o viaţă normală înainte de venirea Rusiei. Copiii se antrenau acolo. A existat o şcoală sportivă pentru copii. Acolo se desfăşurau competiţii de hochei. Oamenii făceau sport acolo, sărbătoreau şi pur şi simplu se bucurau de viaţă. Kramatorsk, Sloviansk, Kostiantinivka, Bahmut, Pokrovsk, Doneţk, Toreţk şi alte oraşe şi sate din Donbas - toată lumea ştia ce fel de arenă era şi mulţi oameni o vizitau. Anul trecut a fost folosită pentru a colecta şi distribui ajutoare umanitare. Racheta rusă împotriva arenei Altair din Drujkivka este o altă mărturie a statului terorist. Este o mărturie a ceea ce a venit în Donbas şi a ceea ce vom alunga cu siguranţă de acolo. Moartea nu va învinge în Donbas şi trebuie să facem totul pentru a-i arunca tricolorul din Donbas şi din alte ţinuturi ale Ucrainei”, a încheiat preşedintele Ucrainei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.