Gruparea islamistă palestiniană Hamas a lansat sâmbătă cel mai puternic atac împotriva Israelului din ultimii ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Iată câteva reacţii la nivel mondial:

ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Trimisul ONU pentru pace în Orientul Mijlociu, Tor Wennesland: "Aceasta este o prăpastie periculoasă şi fac apel la toţi să se retragă de pe marginea prăpastiei."

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Volker Tuerk: "Acest atac are un impact îngrozitor asupra civililor israelieni ... Civilii nu trebuie să fie niciodată ţinta unui atac".

PREŞEDINTELE PALESTINIAN MAHMOUD ABBAS

Poporul palestinian are dreptul de a se apăra împotriva "terorii coloniştilor şi a trupelor de ocupaţie", a declarat Abbas, citat de agenţia oficială de presă WAFA.

STATELE UNITE

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională a declarat că SUA "condamnă fără echivoc" atacurile şi este alături de Israel, a relatat postul de televiziune CNN.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat: "În următoarele zile, Departamentul Apărării va lucra pentru a se asigura că Israelul are ceea ce este necesar pentru a se apăra şi pentru a proteja civilii de violenţa nediscriminatorie şi de terorism."

IRAN

Un consilier al liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, i-a felicitat sâmbătă pe luptătorii palestinieni, a relatat site-ul semioficial de ştiri ISNA. "Vom fi alături de luptătorii palestinieni până la eliberarea Palestinei şi a Ierusalimului", a declarat Yahya Rahim Safavi.

Televiziunea de stat iraniană a arătat membri ai parlamentului ridicându-se de pe scaune pentru a scanda "Moarte Israelului".

Purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Nasser Kanaani, citat de ISNA, a declarat: "În această operaţiune, s-au folosit elementul surpriză şi alte metode combinate, care arată încrederea poporului palestinian în faţa ocupanţilor."

CANCELARUL GERMAN OLAF SCHOLZ

"Veşti terifiante ne vin astăzi din #Israel. Suntem profund şocaţi de tirurile de rachete din Gaza şi de escaladarea violenţei. Germania condamnă aceste atacuri ale Hamas şi este alături de Israel", a declarat Scholz pe reţelele de socializare.

PREŞEDINTELE FRANCEZ EMMANUEL MACRON

Macron a condamnat ferm atacurile.

"Îmi exprim întreaga solidaritate cu victimele, cu familiile lor şi cu cei apropiaţi", a spus el.

ARABIA SAUDITĂ

Ministerul de Externe a făcut apel la "încetarea imediată a violenţelor".

MINISTERUL EGIPTEAN DE EXTERNE

Egiptul a avertizat cu privire la "consecinţele grave" şi a făcut apel la "exercitarea unei reţineri maxime şi evitarea expunerii civililor la un pericol suplimentar".

MINISTRUL BRITANIC DE EXTERNE JAMES CLEVERLY

"Marea Britanie condamnă fără echivoc atacurile oribile ale Hamas asupra civililor israelieni. Marea Britanie va susţine întotdeauna dreptul Israelului de a se apăra", a declarat Cleverly.

UNIUNEA EUROPEANĂ

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: "Condamn fără echivoc atacul comis de teroriştii Hamas împotriva Israelului. Este terorism în cea mai josnică formă a sa".

Şeful politicii externe, Josep Borrell, a declarat: "Condamnăm fără echivoc atacurile comise de Hamas. Această violenţă oribilă trebuie să înceteze imediat. Terorismul şi violenţa nu rezolvă nimic."

PREŞEDINTELE TURC TAYYIP ERDOGAN

"Facem apel la moderaţie din partea tuturor părţilor", a declarat Erdogan.

QATAR

Ministerul de Externe a declarat că Israelul este singurul responsabil pentru escaladarea continuă a violenţelor cu poporul palestinian şi a făcut apel la ambele părţi să dea dovadă de reţinere.

ADJUNCTUL MINISTRULUI RUS DE EXTERNE MIHAIL BOGDANOV

Rusia este în contact cu Israelul, palestinienii şi ţările arabe în legătură cu escaladarea conflictului israeliano-palestinian, a declarat Bogdanov, îndemnând la reţinere.

PREŞEDINTELE UCRAINEAN VOLODIMIR ZELENSKI

Zelenski a condamnat ceea ce a numit un "atac terorist" asupra Israelului şi a declarat că dreptul Israelului de a se apăra "nu poate fi pus la îndoială".

HEZBOLLAH

Grupul libanez Hezbollah, susţinut de Iran, un duşman înrăit al Israelului, a declarat că se află în "contact direct cu conducerea rezistenţei palestiniene" şi a descris evenimentele ca fiind un "răspuns decisiv la continuarea ocupaţiei israeliene şi un mesaj pentru cei care caută o normalizare cu Israelul".

PREŞEDINTELE POLONEZ ANDRZEJ DUDA

"Sunt şocat de atacurile brutale de astăzi ale Hamas asupra Israelului. Atacurile cu rachete şi reţinerea civililor ca ostatici stârnesc cea mai profundă opoziţie a noastră. Polonia condamnă cu fermitate toate actele de violenţă", a declarat Duda.

PREŞEDINTELE CEH PETR PAVEL

"Atacul întreprins din Fâşia Gaza este un act de terorism deplorabil împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile", a declarat Pavel într-un comunicat.

"Atacurile cu rachete şi infiltrarea comandourilor Hamas în Israel vor bloca pentru mult timp orice eforturi pentru o soluţie paşnică a conflictului palestiniano-israelian."

BIROUL PRIM-MINISTRULUI ITALIAN

"Guvernul italian urmăreşte îndeaproape atacul brutal care are loc în Israel. Acesta condamnă în termenii cei mai fermi teroarea şi violenţa continuă împotriva civililor nevinovaţi. Teroarea nu va învinge niciodată. Susţinem dreptul Israelului de a se apăra", se arată într-un comunicat.

EMIRATELE ARABE UNITE

"Emiratele Arabe Unite solicită exercitarea unei reţineri maxime şi o încetare imediată a focului pentru a evita repercusiuni grave", a precizat ministerul de externe, citat de agenţia oficială de presă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.