“Vestele galbene” s-au mobilizat, sâmbătă, pentru a 13-a săptămână consecutiv ca să protesteze faţă de politicile guvernului. La Paris, au avut loc deja confruntări între poliţişti şi manifestanţi, iar un protestatar a fost rănit grav, relatează Le Parisien.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Violenţele de la Paris au izbucnit în zona Adunării Naţionale, la ora locală 13.00. Le Parisien notează că un manifestant şi-a pierdut mâna în timpul violenţelor, iar pe reţelele de socializare s-a notat că manifestantul a fost rănit astfel după ce a luat în mână o grenadă.

Zece persoane au fost reţinute.

Pe reţelele de socializare au apărut imagini cu un membru al forţelor de ordine lovit cu piciorul în figură de un bărbat care nu purta vestă galbenă.

Manifestaţii au loc şi în alte oraşe ale Franţei, ca în ultimele 12 săptămâni. Sâmbăta trecută, în toată Franţa au manifestat 58.600 de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.