Un avion de tip Suhoi 24 rusesc şi nave ruseşti au tras focuri de avertisment vizând un distrugător din cadrul Marinei regale britanice, HMS Defender, care a intrat în apele teritoriale ruseşti, la Marea Neagră, a anunţat miercuri Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile ruseşti de presă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Distrugătorul (britanic HMS Defender) a primit un avertisment cu privire la faptul că va fi folosit armamentul, în cazul unei încălcări a frontierei ruse. El nu a reacţionat la avertisment”, a anunţat ministerul.

Astfel, o ”navă de patrulare la frontieră” a tras focuri de avertisment, iar un avion de tip Su-24M a efectuat un ”bombardament de precauţie  pe traiectoria distrugătorului britanic”, precizează ministerul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nava britanică a părăsit apoi apele ruseşti, încheind astfel incidentul armat la Marea Neagră, care a durat peste 20 de minute, miercuri la prânz, potrivit Moscovei.

Ministerul rus al Apărării a anunţat ulterior că l-a convocat pe ataşatul militar al Ambasadei Regatului Unit la Moscova, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Moscova acuză nava britanică de faptul că a pătruns trei kilometri în apele ruseşti.

Regatul Unit şi aliaţii săi occidentali nu recunosc Crimeea drept un teritoriu rusesc, după ce Moscova a anexat peninsula ucraineană în 2014.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.