Preşedintele Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi au fost primiţi joi, la Kiev, de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Anterior, toţi cei patru lideri s-au aflat la Irpin, localitate grav afectată de bombardamentele ruseşti. La finalul vizitei, este programată o conferinţă de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Macron, Iohannis, Scholz şi Draghi, primiţi de Zelenski la palatul prezidenţial
CITEȘTE ȘI Sirene de alertă de bombardament răsună la Kiev, în timpul vizitei lui Macron, Scholz şi Draghi, cazaţi la un hotel
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CITEȘTE ȘI Scholz se angajează să ajute ”atât timp cât va trebui, în lupta de independenţă a Ucrainei”
CITEȘTE ȘI Macron salută, la Irpin, ”eroismul” ucrainenilor. ”Trebuie ca Ucraina să reziste şi să învingă”

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi discută cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

 

UPDATE - ”Nu există cuvinte pentru a descrie tragedia umană de neimaginat şi distrugerile oribile pe care le-am văzut astăzi în Irpin. Îmi reînnoiesc ferm apelul pentru ca toţi făptaşiiruşi să fie traşi la răspundere de justiţia penală internaţională, pe care România o susţine pe deplin”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe Twitter după vizita la Irpin.

 

 

 

UPDATE - Cei patru lideri au vizitat oraşul Irpin, distrus de atacurile ruseşti.

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns şi el la Kiev.

Preşedintele Klaus Iohannis a postat mai multe fotografii pe Twitter cu momentul în care a ajuns la Kiev.

”Mă aflu astăzi la Kiev, alături de Preşedintele francez Emmanuel Macron, Cancelarul german Olaf Scholz şi Prim-ministrul italian Mario Draghi, pentru a ne arăta sprijinul puternic şi solidaritatea deplină faţă de Preşedintele Zelenski şi de poporul ucrainean. Această agresiune ilegală, nejustificată şi neprovocată din partea Rusiei trebuie să înceteze!”, a scris preşedintele în mesaj. 

UPDATE - Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul Mario Draghi au sosit joi, la Kiev.

Macron este însoţit de către ambasadorul Franţei în Ucraina, Etienne de Poncins, şi a fost primit de către ministrul ucrainean însărcinat cu Afaceri Europene şi cu candidatura Ucrainei la aderarea la Uniunea Europeană.

”Am venit să transmit un mesaj de unitate europeană şi de susţinere a ucrainenilor şi Ucrainei”, a declarat Macron la coborârea din trenul cu care a sosit din Polonia în capitala ucraineană.

ŞTIREA INIŢIALĂ - La finalul călătoriei sale în România şi Moldova, preşedintele s-a alăturat miercuri seară, în Polonia, cancelarului german, Olaf Scholz, şi premierului italian, Mario Draghi. Împreună s-au urcat într-un tren de noapte special închiriat, unde au avut o întâlnire de lucru miercuri seară pentru a se pregăti pentru întâlnirea de a doua zi cu preşedintele ucrainean Volodymir Zelenskyi

Acest echipaj european impunător urma să ajungă în capitala Ucrainei după o călătorie de aproximativ douăsprezece ore, precizează sursa citată.

Şeful statului român Klaus Iohannis urma să se alăture delegaţiei joi dimineaţă, după ce a parcurs un alt traseu, conform Le Figaro.

Primele etape ale programului au fost ţinute secrete din motive de securitate.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să-i primească pe liderii europeni în cursul dimineţii, la Palatul Maryinsky, sediul Preşedinţiei, pentru discuţii considerate cruciale înainte de summitul european din 23 şi 24 iunie.

În jurul prânzului este programată o conferinţă de presă, urmată de un „prânz privat”.

Preşedintele francez ar urma să facă o plimbare pe străzile din Kiev, apoi să se întâlnească cu jandarmii francezi care participă la investigaţiile ucrainene privind crimele de război.

Plecarea delegaţiei este programată pentru seară, pe o rută similară, preşedintele francez fiind aşteptat Paris vineri, în a doua parte a zilei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.