Locuitorii din două zone din apropierea Atenei au primit ordin să fie evacuaţi duminică, în timp ce zeci de pompieri, inclusiv români, se luptau să stăpânească flăcările alimentate de vânturile puternice şi temperaturile ridicate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

UPDATE - Până duminică după-amiază, pompierii au reuşit să ţină sub control 33 din cele 40 de incendii izbucnite în ultimele 24 de ore, a declarat presei purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Vathrakogiannis.

În cursul serii, autorităţile elene au ordonat însă evacuarea oraşului istoric Marathon, din apropierea Atenei, ameninţat de incendii, potrivit AFP.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

În apropierea satului Varnava, la 35 km nord de capitală, mai mult de 190 de pompieri încercau să stăpânească un incendiu care ajunsese la case până spre sfârşitul după-amiezii. Ei au fost sprijiniţi de 40 de camioane, 11 bombardiere cu apă şi cinci elicoptere.

Autorităţile de la Bucureşti au informat că şi pompierii români aflaţi în Grecia acţionează pentru stingerea acestui incendiu de vegetaţie uscată şi pădure, în apropierea localităţii Varnava, situată în prefectura Attica. "La acest eveniment intervin toate mijloacele tehnice alocate acestei misiuni: trei maşini de stingere incendii de pădure, o maşină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum şi o cisternă de 30.000 litri”, precizează un comunicat DSU. Misiunea este îngreunată de terenul accidentat, ceea ce face dificilă mobilitatea echipelor de pompieri. De asemenea, temperaturile ridicate şi umiditatea scăzută favorizează extinderea acestor tipuri de incendii. În perioadele de secetă, această vegetaţie arde rapid, facilitând răspândirea focului.

Pe de altă parte, echipele de pompieri din Grecia se luptau cu un incendiu într-o zonă împădurită din apropierea oraşului Megara, la vest de Atena.

Incendiile au trimis un fum dens de culoare maro peste unele părţi ale Atenei.

Alte câteva regiuni din Grecia sunt în alertă maximă duminică şi luni din cauza riscului de incendii.

Sute de incendii de vegetaţie au izbucnit în Grecia în această vară, care tocmai a înregistrat cele mai fierbinţi luni iunie şi iulie după cea mai caldă iarnă. Ca şi în alte părţi ale Mediteranei, oamenii de ştiinţă au asociat vremea tot mai caldă şi uscată cu schimbările climatice.

Kostas Lagouvardos, directorul de cercetare al Observatorului din Atena, a declarat că următoarele zile vor fi critice. "Ceea ce face ca situaţia să fie atât de periculoasă este seceta prelungită şi temperaturile foarte ridicate care durează mult timp", a declarat el pentru televiziunea de stat ERT, potrivit Reuters.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.