Inventatorul danez Peter Madsen a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea de a fi eliberat condiţionat, după ce a fost găsit vinovat de uciderea jurnalistei suedeze Kim Wall la bordul submarinului său, relatează BBC News.
Procuratura l-a acuzat că a planificat s-o ucidă pe Wall, în vârstă de 30 de ani la momentul faptelor, fie sufocând-o, fie tăind-o la gât.
Rămăşiţele ei, dezmembrate, au fost găsite în mare pe 21 august, la 11 zile după ce l-a intervievat pe inventator la bordul submarinului său.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Madsen, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat de un tribunal din Copenhaga.
Wall se documenta în vederea unui material despre Madsen şi a fost văzută ultima oară pe 19 august, plecând împreună cu acesta la bordul submarinului de 40 de tone pe care l-a construit, UC3 Nautilus.
rietenul jurnalistei a alertat autorităţile în ziua următoare, după ce aceasta nu s-a întors din călătorie. Madsen a fost salvat pe mare, după ce submarinul său s-a scufundat, în aceeaşi zi. Poliţia crede că el şi-a scufundat submarinul.
Corpul mutilat al lui Wall a fost descoperit de către un biciclist pe 21 august, iar capul, picioarele şi hainele, depuse în pungi cu lest, au fost descoperite pe poliţie abia pe 6 octombrie.
După ce a fost arestat, Madsen şi-a schimbat versiunea despre ceea ce s-a întâmplat la bordul submarinului în mai multe rânduri.
În deschiderea procesului său, luna trecută, procuroriii au afirmat că îl suspectează de ”tendinţe psihopate”, după ce anchetatorii au găsit pe computerul său filme cu femei torturate şi mutilate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...