Un profesor universitar chinez a fost condamnat marţi pentru că a acţionat ilegal ca agent străin în Statele Unite, colectând informaţii despre activiştii din New York care susţin democraţia în China şi împărtăşind concluziile sale cu Beijingul, relatează Reuters.
În urma unui proces care a durat o săptămână la tribunalul federal din Brooklyn, un juriu l-a găsit vinovat pe Wang Shujun pentru patru capete de acuzare, inclusiv pentru că a acţionat ca agent străin fără a notifica procurorul general al SUA şi pentru că a minţit autorităţile americane.
Wang s-ar putea confrunta cu o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare atunci când va fi condamnat, pe 9 ianuarie 2025.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Procurorii federali au declarat că Wang, naturalizat cetăţean american, s-a prezentat drept un adversar înverşunat al Partidului Comunist Chinez pentru a câştiga încrederea activiştilor pro-democraţie din Hong Kong, a susţinătorilor independenţei Taiwanului şi a militanţilor pentru drepturile uigurilor şi tibetanilor.
Procurorii au declarat că Wang spiona de fapt activiştii şi împărtăşea descoperirile sale cu patru oficiali din cadrul Ministerului Securităţii de Stat (MSS) al Chinei, un serviciu de informaţii.
"Rechizitoriul ar putea fi intriga unui roman de spionaj, dar dovezile sunt şocant de reale", a comentat Breon Peace, procurorul federal din Brooklyn. "Wang era dispus să îi trădeze pe cei care îl respectau şi aveau încredere în el", a adăugat procurorul.
Wang, care a emigrat în Statele Unite în 1994, a fost arestat în martie 2022.
Avocatul apărării, Zachary Margulis-Ohnuma, a declarat că Wang a vorbit cu agenţii chinezi de informaţii despre mişcarea pro-democraţie pentru a le câştiga sprijinul şi a promova schimbarea socială, şi nu a acţionat ca agent al acestora. Margulis-Ohnuma a declarat că respectă verdictul juriului şi că va solicita o sentinţă care să îl scutească pe Wang de "agonia" închisorii.
"Aşteptăm cu nerăbdare pronunţarea sentinţei", a declarat Margulis-Ohnuma reporterilor după verdict. "Este un bărbat în vârstă de 76 de ani. Cu siguranţă nu a vrut să rănească pe nimeni. Şi-a petrecut viaţa luptând împotriva regimului comunist", a susţinut avocatul.
Procurorii americani au acuzat, de asemenea, patru ofiţeri de informaţii chinezi care ar fi acţionat ca intermediari ai lui Wang. Aceşti ofiţeri sunt în libertate şi se crede că se află în China.
În ultimii ani, Departamentul de Justiţie al SUA a luat măsuri drastice împotriva a ceea ce numeşte "represiune transnaţională" din partea adversarilor SUA, precum China şi Iranul. Acest termen se referă la supravegherea, intimidarea şi, în unele cazuri, încercarea de repatriere sau uciderea activiştilor care militează împotriva acestor guverne.
Anul trecut, un fost sergent de poliţie din New York a fost condamnat pentru că a acţionat în calitate de agent chinez, intimidând un fugar stabilit în SUA să se întoarcă în ţara sa natală, unde se confrunta cu acuzaţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.