Parchetul lituanian a arestat un membru al opoziţiei conservatoare pe care-l acuză de spionaj în favoarea Rusiei, relatează AFP.
Lituania, o ţară cu aproximativ 2,8 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene (UE) şi NATO, este unul dintre cei mai fermi susţinători ai Kievului şi se teme de faptul că poate fi următoarea ţintă a Rusiei, în cazul în care Moscova învinge în Războiul din Ucraina.
Suspectul, care are dublă cetăţenie lituaniană şi rusă, a fost deportat pe când era foarte tânăr împreună cu părinţii săi în Rusia, în anii '40, în timpul ocupaţiei sovietice a Lituaniei.
”El are dublă naţionalitate lituaniană şi rusă şi face parte din Uniunea Exilaţilor Lituanieni şi Deţinuţilor Politici”, a anunţat luni procurorul gemeral Arturas Urbelis.
El este suspectat de faptul că a cules, începând din 2018, în contul agenţiei militare ruse de spionaj GRU, informaţii despre partidele politice şi capacităţi de apărare ale Lituaniei, dasr şi despre persoane deportate în Rusia în timpul ocupaţiei sovietice.
”Informaţiile colectate nu erau clasificate, însă ele erau importante şi răspundeau intereselor ruse”, a declarat presei adjunctul serviciilor lituaniene de informaţii Remigijus Bridikis.
Potrivit lui Urbelis, suspectul suspectul şi agenţi ai spionajului rus au folosit posturi de radio specializate pentru a transmite informaţii criptate.
Autorităţile refuză să dezvăluie identitatea suspectului.
Însă două surse au declarat AFP sub protecţia anonimatului că este vorba despre Eduardas Manovas, în vârstă de 82 de ani.
Potrivit acestor surse, el s-a întors în Lituania în 1997, la câţiva ani după ce Lituania şi-a recăpătat independenţa, şi locuia la Siauliai (nord).
Liderul conservatorilor a declarat pressei că le-a cerut autorităţilor să confirme că Manovas este vizat într-o anchetă penală, pentru a-l da afară din partid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.