Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că un acord comercial cu Beijingul este „posibil”, în contextul în care Washingtonul impune de la începutul lunii februarie taxe vamale suplimentare de 10% pentru toate produsele importate din China.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 2020, Statele Unite au „încheiat un acord comercial excelent cu China” şi un nou tratat „este posibil”, a declarat Donald Trump, adresându-se presei din avionul prezidenţial. Între Washington şi Beijing, „există un pic de concurenţă, dar relaţia pe care o am cu preşedintele Xi (Jinping) este, aş spune, excelentă”, a adăugat locatarul Casei Albe, conform AFP.

De la începutul celui de-al doilea mandat al său, la sfârşitul lunii ianuarie, preşedintele american a făcut din tarifele vamale principalul instrument al politicii sale de reducere a deficitului comercial mare al SUA. La începutul lunii februarie, el a impus un tarif suplimentar de 10% pentru toate produsele importate din China. Beijingul a ripostat cu tarife de 15 % pentru cărbune şi gaz natural lichefiat (GNL) şi de 10 % pentru petrol şi alte bunuri (utilaje agricole, vehicule etc.).

China este ţara din lume cu cel mai mare excedent comercial alături de Statele Unite în ceea ce priveşte bunurile (295,4 miliarde de dolari în 2024, conform Biroului de analiză economică, parte a Departamentului american al comerţului). Statele Unite au reprezentat aproape 15% din exporturile ţării în 2024, conform datelor vamale chineze.

Miercuri, Donald Trump a anunţat, de asemenea, că „ia în considerare” impunerea unor tarife de 25% pentru lemn şi produse forestiere „în jurul datei de 2 aprilie”. Potrivit Comisiei pentru comerţ internaţional (ITC), Canada este principalul furnizor de produse forestiere, reprezentând aproape jumătate din importurile din SUA. Canada, ca şi Mexicul, este, de asemenea, supusă unor tarife de 25% pentru toate produsele sale, deşi Donald Trump a acordat o amânare ambelor ţări până la 1 martie.

Această nouă ameninţare se adaugă celor care vizează sectoarele automobilelor, semiconductorilor şi produselor farmaceutice, care sunt, de asemenea, vizate de tarife de cel puţin 25 % care ar putea fi aplicate de la începutul lunii aprilie. Washingtonul urmează, de asemenea, să impună noi tarife de 25% la importurile de oţel şi aluminiu pentru toţi partenerii săi comerciali.

Donald Trump a promis, de asemenea, „tarife reciproce” tuturor partenerilor săi comerciali, fără a preciza un termen limită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.