Trupele ucrainene de pe linia de front se confruntă cu o lipsă de obuze de artilerie şi şi-au redus unele operaţiuni militare în lipsa asistenţei străine, a declarat pentru Reuters generalul Oleksandr Tarnavski, care a condus unele dintre contraofensivele Kievului, iar acum apără Avdiivka. El spune că ajutoarele străine nu sosesc în volume suficiente, iar stocurile de artilerie reprezintă o problemă. Trupele sunt obosite, dar cu toate acestea, speră în victorie, susţine comandantul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Declaraţiile generalului de brigadă Oleksandr Tarnavski vin după ce congresmenii republicani din SUA au blocat un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari, iar Ungaria a blocat 50 de miliarde de euro care ar fi urmat să fie date Kievului de Uniunea Europeană.

"Există o problemă cu muniţia, în special cu (proiectilele) post-sovietice - adică 122 mm, 152 mm. Şi astăzi aceste probleme există pe întreaga linie de front", a declarat generalul Tarnavski într-un interviu pentru Reuters.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Comandantul ucrainean spune că lipsa obuzelor de artilerie este o "problemă foarte mare", iar scăderea ajutorului militar străin are un impact pe câmpul de luptă.

"Volumele pe care le avem în prezent nu sunt suficiente pentru noi astăzi, având în vedere nevoile noastre. Aşadar, le redistribuim. Replanificăm sarcinile pe care ni le stabilisem şi le facem mai mici, pentru că trebuie să le asigurăm", a spus el, fără a oferi detalii.

Comentariile sale subliniază încă o dată dependenţa Kievului de ajutorul militar occidental în lupta sa împotriva trupelor ruseşti de-a lungul unui front de 1.000 de kilometri, după aproape 22 de luni de la începutul celui mai mare conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial, notează Reuters.

Pe de altă parte, şi forţele ruseşti se confruntă, la rândul lor, cu probleme legate de muniţie, a declarat Tarnavski, fără a preciza natura acestor probleme.

Trupele ucrainene obosite de pe frontul de sud-est au trecut în defensivă în unele zone, a recunoscut el, dar încearcă să atace în altele, susţine generalul.

Forţele ucrainene încă se aşteaptă la victorii, dar ar fi benefic pentru ele să poată fi înlocuite de rezervişti, pentru a putea roti şi odihni trupele, a spus el. "În unele zone, am trecut (la apărare), iar în altele ne continuăm acţiunile ofensive - prin manevră, foc şi prin înaintare. Şi ne pregătim rezerviştii pentru acţiunile noastre viitoare de amploare", a dat asigurări generalul.

RUSIA ÎŞI SCHIMBĂ TACTICILE

Generalul Oleksandr Tarnavski, comandantul grupării operaţionale "Tavria", a condus o contraofensivă care a forţat trupele ruseşti să părăsească oraşul Herson din sudul ţării şi partea de vest a râului Nipru, în noiembrie 2022, ultimul succes major al Kievului pe câmpul de luptă. De asemenea, el a avut un rol important într-o ofensivă pe scară mai largă în regiunea sud-estică Zaporojie, în acest an, care a înregistrat puţine progrese în faţa tranşeelor şi vastelor câmpuri minate de ruşi.

Rusia este în ofensivă în est şi încearcă să cucerească oraşul strategic Avdiivka, a cărui apărare este coordonată de Tarnavski.

"Intenţia lor (a forţelor ruse) rămâne (aceeaşi). Singurul lucru este că acţiunile lor se schimbă, tacticile se schimbă, atacurile sunt efectuate în mod constant", a arătat el în interviul pentru Reuters.

Situaţia din Avdiivka se schimbă "în fiecare zi şi în fiecare noapte", forţele ruseşti modificându-şi în mod regulat tacticile, după ce au obţinut "succese parţiale în unele zone, avansând în interior 1,5 până la 2 km", a spus el. "Cred că astăzi menţinem ferm aceste linii", a adăugat generalul. "Astăzi, inamicul ne presează cu numărul lor. Nu le-a păsat niciodată şi nu le va păsa de personalul lor", a mai spus Tarnavski.

Avdiivka este considerată în general ca fiind vitală pentru obiectivul Rusiei de a smulge controlul deplin asupra celor două provincii estice Doneţk şi Luhansk - două dintre cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia spune că le-a anexat, dar pe care nu le controlează în totalitate.

"TOATĂ LUMEA SPERĂ"

Niciuna dintre părţi nu a obţinut câştiguri teritoriale semnificative în acest an, iar luptele sunt în mare parte de uzură.

Tarnavski a declarat că toate brigăzile lucrează la modalităţi de a oferi personalului o perioadă de odihnă. "Astăzi avem anumite dificultăţi cu personalul pe care îl avem pe linia frontului. Da, astăzi nu sunt atât de proaspeţi, nu sunt atât de odihniţi", a recunoscut el. "Fiecare comandant ar trebui să aibă o rezervă", a completat Tarnavski.

Kievul a luat în discuţie modalităţi de îmbunătăţire a modului în care oamenii sunt recrutaţi în armată, iar deputaţii elaborează o legislaţie pentru a îmbunătăţi procesul, deşi detaliile exacte nu sunt cunoscute încă.

Tarnavski spune că actualele condiţii de iarnă - frigul, vizibilitatea redusă şi lipsa de acoperire din partea copacilor, care nu mai au frunziş - sunt o provocare pentru ambele părţi. "Dar avem mulţi ani de experienţă în desfăşurarea operaţiunilor militare în condiţii de iarnă. Logistica, precum şi evacuarea şi deplasarea echipamentelor şi a personalului sunt complicate", a spus el.

Ucraina are din ce în ce mai mult nevoie de mijloace pentru a se apăra împotriva loviturilor tot mai dese ale dronelor de atac ruseşti, dar Kievul mizează pe livrarea avioanelor de luptă occidentale F-16, a mărturisit Tarnovski. "Odată cu prezenţa F-16, va fi total (diferit). În opinia mea, ca ofiţer de infanterie, F-16 este ca un Mercedes în comparaţie cu un Zaporojeţ (o veche maşină sovietică)", a spus el. "Toată lumea speră", a adăugat generalul Oleksandr Tarnovski.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.