Preşedintele american Donald Trump se declară ”foarte enervat” şi ”furios” împotriva omologului său rus Vladimr Putin, în dosarul ucrainean, şi ameninţă să impună noi taxe vamale petrolului rusesc, dacă Moscova blochează oprirea Războiului din Ucraina, într-un interviu acordat duminică postului NBC News, relatează AFP.
Jurnalista Kristen Welker de la NBC News spune că preşedintele american a sunat-o pentru a-şi exprima furia faţă de comentariile lui Vladimir Putin despre viitorul preşedintelui Volodimir Zelenski la conducerea Ucrainei.
”Eram foarte enervat, furios” pe Putin, spune ea că i-a spus preşedintele american.
”Dacă Rusia şi cu mine nu suntem în stare să ajungem la un acord pentru a pune capăt băii de sânge din Ucraina şi dacă eu cred că este vina Rusiei (...), voi impune taxe vamale secundare întregului petrol care iese din Rusia”, ameninţă Donald Trump.
Donald Trump telling Meet the Press’ Kristen Welker that he’s “pissed off” at Putin and threatening secondary tariffs on Russian oil is comical.
— Art Candee (@ArtCandee) March 30, 2025
Also, him saying “if I think it is Russia’s fault, which it might not be” is a joke.
Bro is getting played like a fiddle. pic.twitter.com/ROLINQeRfW
El evocă suprataxe ”de la 25 la 50%”.
”Dacă cumperi petrol din Rusia, nu vei putea face afaceri în Statele Unite”, adaugă locatarul Casei Albe.
Taxele vamale urmează să fie impuse petrolului rusesc în trmen de o lună, dacă nu se ajunge la un acord de încetare a focului, dă Trump ultimatum.
Donald Trump anunţă că intenţionează să discute cu omologul său rus Vladimir Putin săptămâna aceasta.
El dă asigurări că are în continuare ”o relaţie foarte bună cu el” şi că ”furia va dispărea rapid (...) dacă face ceea ce trebuie”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...