Preşedintele american Donald Trump cere condamnarea la pedeapsa cu moartea pentru autorul atacului de la New York soldat cu decesul a opt persoane şi rănirea altor douăsprezece.
"Teroristul de la New York era fericit când cerut să arboreze un steag ISIS în camera sa de spital. El a ucis opt oameni şi a rănit grav alţi 12. TREBUIE SĂ FIE CONDAMNAT LA MOARTE!", a scris Donald Trump într-o postare pe Twitter.
Autorul atacului de la New York - un migrant uzbek care a intrat cu o camionetă pe o pistă de biciclete din New York şi a ucis opt persoane, rănind alte 12 - a fost pus sub acuzare pentru terorism.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El le-a spus anchetatorilor că a început să planifice acest atac în urmă cu un an şi că a fost inspirat de videoclipurile organizaţiei Stat Islamic, scrie Reuters.
Sayfullo Saipov, în vârstă de 29 de ani, care a fost spitalizat după ce a fost împuşcat şi arestat în urma atacului, le-a spus anchetatorilor că a închiriat camioneta pe 22 octombrie, când a exersat virajele.
El a spus ca a ales să comită atacul de Halloween întrucât s-a gândit că, fiind sărbătoare, vor fi mai mulţi oameni pe străzi şi că este mulţumit de ceea ce a făcut.
Sayfullo Saipov a mai susţinut că a fost inspirat să comită atacul de videoclipurile organizaţiei Stat Islamic pe care le-a urmărit pe telefonul mobil, fiind impresionat de un clip video în care liderul organizaţiei teroriste, Abu Bakr al-Baghdadi, îi întreba pe musulmanii din Statele Unite cum decid să acţioneze ca răspuns la uciderea mai multor musulmani în Irak. De altfel, anchetatorii au descoperit în telefonul atacatorului mii de videoclipuri de propagandă ale ISIS.
Atacatorul a mai spus că iniţial a vrut să arboreze steaguri ale Stat Islamic pe vehicul, dar a renunţat pentru a nu atrage atenţia. De asemenea, el i-a întrebat pe anchetatori dacă îi pot aduce în camera de spital un steag al Statului Islamic.
Uzbekul Sayfullo Habibullaevic Saipov era căsătorit, avea doi copii, lucra pentru Uber şi locuia în New Jersey. Saipov, care a intrat în SUA în 2010, a locuit pe rând în Ohio, Florida şi apoi în Patterson, New Jersey.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...