Preşedintele american Joe Biden îi întâmpină marţi la Washington pe şefii statelor membre NATO pentru un summit anual care îi oferă democratului aflat în dificultate politică pe plan intern o scenă internaţională pentru a-şi convinge aliaţii din ţară şi din străinătate că încă poate conduce, relatează Reuters.
Apropiaţii au declarat că discursul de deschidere al preşedintelui Biden, aşteptat la ora locală 17.00, (24.00, ora României), va sublinia ceea ce administraţia sa consideră a fi o realizare cheie: un NATO mai puternic şi mai unit, sub conducerea Washingtonului, cu mai mulţi membri şi hotărât să răspundă nevoilor lor de securitate colectivă. Aceasta aduce rezultate tangibile pentru alegătorii americani: o ţară mai sigură, cu o poziţie economică internaţională puternică, mai multe alianţe şi putere în străinătate şi mai puţin expusă riscului de conflict cu adversarii săi, va sublinia Biden.
Şeful Casei Albe, în vârstă de 81 de ani, a promis să continue cursa împotriva republicanului Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, în ciuda îngrijorării democraţilor de la Capitoliu şi a donatorilor că va pierde alegerile din 5 noiembrie, după o prestaţie ezitantă la dezbaterea din 27 iunie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Biden a făcut ca elementul central al politicii sale externe să fie restabilirea alianţelor tradiţionale ale Statelor Unite în străinătate pentru a contracara ameninţarea autocraţiilor, după ce Trump a provocat aliaţii ca parte a abordării sale "America First".
Cine câştigă cursa din noiembrie ar putea avea un impact substanţial asupra viitorului NATO şi al Europei.
Trump a sugerat că, în cazul unui al doilea mandat, nu ar apăra membrii NATO care ar fi atacaţi militar, dacă nu au îndeplinit obiectivul alianţei privind cheltuieli de apărare de 2% din PIB-ul lor respectiv. De asemenea, el a pus la îndoială valoarea ajutorului acordat Ucrainei în lupta sa împotriva invaziei Rusiei.
Simpla prezenţă a liderilor din NATO şi nu numai arată puterea lui Biden de a aduna coaliţii şi de a inspira încredere, a spus John Kirby, purtător de cuvânt al Casei Albe în probleme de securitate, argumente pe care Trump şi mulţi dintre aliaţii săi republicani le resping.
"Republicanii, desigur, sărbătoresc pacea şi prosperitatea pe care NATO (care împlineşte 75 de ani de la creare - n.r.) le-a asigurat şi vor continua să fie alături de partenerii noştri în timp ce prevenim războaiele inutile", a declarat luni preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson, un republican de rang înalt şi un aliat al lui Trump. "Dar credem, de asemenea, că NATO trebuie să facă mai mult", a subliniat el.
ÎNGRIJORARE DIN PARTEA ALIAŢILOR CU PRIVIRE LA PUTEREA DE REZISTENŢĂ A LUI BIDEN
NATO, care sărbătoreşte 75 de ani de la înfiinţare, are un nou scop - să se opună invaziei preşedintelui rus Vladimir Putin. Între timp, a primit Finlanda şi Suedia ca noi membri.
Războiul Ucraina-Rusia va domina discuţiile private dintre liderii celor 32 de ţări membre NATO, care au o agendă încărcată, axată pe ajutorul militar şi financiar pentru Ucraina şi pe oferirea unor căi către o eventuală aderare a Kievului la NATO.
Dar aceşti lideri, deja îngrijoraţi de perspectiva întoarcerii lui Trump, vin la Washington cu noi îngrijorări legate de puterea de rezistenţă a lui Biden, potrivit diplomaţilor din ţările lor. Unul dintre aceştia l-a descris pe Biden ca fiind slăbit după o perioadă politică dificilă şi a declarat că guvernul său caută semne care să indice dacă acesta va reuşi să supravieţuiască politic.
Joern Fleck, director senior al Centrului Europa din cadrul Atlantic Council, a declarat că îndoielile cu privire la rezistenţa lui Biden sunt "absolut în mintea tuturor" şi aduc perspectiva ca Trump să câştige alegerile din SUA, ceea ce ar putea duce la slăbirea alianţei.
La rândul lor, liderii NATO se confruntă cu incertitudini politice în Europa, cu o paralizie iminentă în Franţa după victoriile partidelor de extremă stânga şi de extremă dreapta, iar coaliţia cancelarului german Olaf Scholz a slăbit după un rezultat nesatisfăcător în alegerile pentru Parlamentul European.
Evenimentele de săptămâna aceasta de la Washington îi vor oferi lui Biden şansa de a răspunde preocupărilor, inclusiv prin discursul important de marţi şi o rară conferinţă de presă, susţinută singur, joi.
Biden va sublinia, de asemenea, noul sprijin acordat Ucrainei. În timpul summitului, se aşteaptă ca liderii NATO să aprobe o iniţiativă prin care alianţa va coordona livrările de arme şi pregătirea forţelor ucrainene care luptă împotriva invaziei Rusiei. De asemenea, acestea ar putea primi mai mult sprijin în domeniul apărării aeriene.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la summit şi se va întâlni cu Biden. La rândul său, Zelenski urmează să ţină un discurs marţi seara la Institutul Ronald Reagan din Washington.
Ruslan Stefanciuk, preşedintele parlamentului ucrainean, s-a întâlnit marţi cu parlamentari americani şi cu reprezentanţi ai legislativelor altor state NATO şi a criticat atacul de luni asupra unui spital de copii din Kiev solicitând mai multe sisteme de apărare aeriană, avioane şi artilerie cu rază lungă de acţiune.
Ucraina doreşte în cele din urmă să adere la NATO pentru a se apăra de viitoarele atacuri ale Rusiei, însă candidaţii trebuie să fie aprobaţi de toţi membrii alianţei, dintre care unii se feresc să provoace un război direct cu Rusia.
Moscova consideră NATO drept un vehicul pentru dominaţia SUA şi a acuzat alianţa că se întoarce la mentalitatea Războiului Rece.
Oficialii americani au declarat că summitul va oferi Ucrainei o "punte către aderare", care ar include noul efort al NATO de a coordona livrările de arme şi instruirea.
Unii membri doresc însă ca alianţa să clarifice faptul că Ucraina se îndreaptă către NATO "în mod ireversibil" şi doresc ca declaraţia care va rezulta în urma summitului să depăşească promisiunea alianţei de anul trecut, potrivit căreia "viitorul Ucrainei este în NATO".
CITEȘTE ȘI Summit NATO la Washington. Alianţa are 75 de ani - sărbătoare umbrită de vremuri incerte CITEȘTE ȘI Summit NATO la Washington. Ucraina riscă să fie din nou dezamăgită CITEȘTE ȘI Summit NATO la Washington. Posibila revenire a lui Trump planează asupra sărbătorii CITEȘTE ȘI Summit NATO la Washington: Ce lideri sunt de urmărit? CITEȘTE ȘI Reuters: NATO va avea nevoie de 35-50 de brigăzi suplimentare, conform noilor planuri de apărare împotriva Rusiei. Este o provocare semnificativă CITEȘTE ȘI Antony Blinken l-a invitat pe omologul din Republica Moldova la summitul aniversar al NATO CITEȘTE ȘI Presiuni asupra lui Macron să-şi anuleze participarea la summitul NATO de la Washington. Cadre din Guverm şi partide aliate se tem de un acord al stângii asupra unui premier în absenţa şefului statului CITEȘTE ȘI CNN: Următorul lider al NATO ştie cum să se descurce cu Trump, dar va fi el capabil să îl ţină în frâu?
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.