Liderii celor 32 de ţări membre ale NATO se întâlnesc la Washington pentru un summit care are pe ordinea de zi continuarea sprijinului militar şi financiar pentru Ucraina. Însă atenţia se va concentra în mare parte asupra preşedintelui american Joe Biden, în timp ce unii membri ai Partidului Democrat îi cer să renunţe la candidatura pentru un al doilea mandat. Şi alţi lideri sunt sub lupă din cauza problemelor politice interne, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Joe Biden 

Preşedintele american se confruntă cu o săptămână critică în timp ce încearcă să susţină o campanie electorală care a fost în defensivă de la dezbaterea soldată cu un eşec în 27 iunie împotriva lui Donald Trump, care a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea lui Biden de a guverna pentru încă 4 ani şi jumătate. Rezultatul alegerilor din noiembrie ar putea schimba cursul politicii externe a Washingtonului. Biden, în vârstă de 81 de ani, va purta discuţii, printre alţii, cu premierul britanic Keir Starmer şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care democraţii din Congresul SUA îi solicită să pună capăt candidaturii sale la realegere.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Volodimir Zelenski

În plus faţă de obţinerea unui sprijin mai mare pentru a ajuta la respingerea invaziei ruse, este de aşteptat ca preşedintele ucrainean să facă presiuni pentru o cale mai rapidă de a intra în NATO decât a fost dispusă alianţa să ofere până acum.

Keir Starmer

Noul prim-ministru britanic va efectua prima sa deplasare internaţională după ce a condus Partidul Laburist la o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare britanice de săptămâna trecută. Starmer s-a angajat să menţină abordarea guvernului conservator anterior faţă de Ucraina, continuând să sprijine Kievul în războiul său împotriva invaziei Rusiei.

Emmanuel Macron 

Preşedintele francez se va afla la Washington la câteva zile după ce şi-a pierdut o mare parte din puterea politică în urma alegerilor anticipate care au arătat că francezii sunt mai degrabă divizaţi între două extreme, stânga şi dreapta, şi sunt mai puţin atraşi de centru. Decizia de a convoca alegerile i-a uimit atât pe aliaţii apropiaţi ai lui Macron, cât şi pe adversarii săi, iar unii din propria sa tabără au denunţat mişcarea ca fiind nechibzuită. După al doilea tur de scrutin de duminică, Franţa se confruntă acum cu un parlament haotic.

Viktor Orban

Premierul ungar, un critic al ajutorului militar occidental acordat Ucrainei şi liderul UE cu cele mai calde relaţii cu Rusia şi China, se va afla la Washington după o vizită surpriză la Beijing, unde s-a dus pentru a discuta despre un potenţial acord de pace în Ucraina. Ungaria a preluat săptămâna trecută preşedinţia rotativă semestrială a Uniunii Europene, iar Orban i-a vizitat de atunci pe Zelenski şi pe liderul rus Vladimir Putin. Deplasarea sa în Rusia a stârnit furia altor lideri europeni, care au afirmat că Orban nu are mandatul UE de a face presiuni pentru o încetare a focului în Ucraina.

Ulf Kristersson 

Prim-ministrul suedez îşi va reprezenta ţara la primul summit NATO de la aderarea la alianţă a Stockholmului, în martie. Înaintea deplasării sale, Kristersson a declarat că Suedia sprijină pe deplin ideea că viitorul Ucrainei se află în NATO.

Yoon Suk Yeol 

Preşedintele sud-coreean, care a militat pentru consolidarea legăturilor de securitate cu Europa şi alţi aliaţi ai SUA pentru a descuraja ameninţările nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord, intenţionează să discute despre ameninţarea pe care Phenianul o reprezintă pentru Europa prin aprofundarea legăturilor militare cu Rusia.

Justin Trudeau 

Prim-ministrul canadian, aflat sub presiune din cauza faptului că guvernul său liberal este în urma principalului partid de opoziţie în sondaje, s-ar putea confrunta cu noi întrebări cu privire la cheltuielile de apărare ale ţării sale, care au rămas în urma procentului de 2% din produsul intern brut convenit de NATO. Într-o actualizare a politicii din acest an, guvernul Trudeau a promis miliarde suplimentare pentru forţele armate pentru a creşte cheltuielile militare de la 1,4% din PIB la 1,76% până în 2030.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.