Statele Unite condamnă tirul Coreei de Nord al unui proiectil neidentificat, în mare, care ar putea fi o rachetă balistică potrivit armate sud-coreene, şi îndeamnă Phenianul la negocieri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Acest tir încalcă mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securtate al ONU şi reprezintă o ameninţare la adresa vecinilor Coreei de Nord şi comunităţii internaţionale”, denunţă miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

”Rămânem ataşaţi unei abordări diplomatice a Coreei de Nord şi o îndemnăm să se angajeze într-un dalog”, a subliniat el.

Potrivit armatei sud-coreene, Phenianul a tras ceea ce ”se presupune a fi o rachetă balitică” în marea din estul peninsulei - Marea Japoniei sau Marea de Est, cum o numesc coreenii - către ora locală 8.10 (1.10, ora României).

”Serviciile de informaţii sud-coreene şi americane analizează (tirul) cu atenţie pentru a obţine mai multe detalii”, anunţă într-un comunicat şefii Statului Major Interarme sud-coreean.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane subliniază că angajamentul Statelor Unite în apărarea Coreei de Sud şi Japoniei este pusă la ”încercare”.

Secretarul de Stat american Antony Blinken şi secretarul american al Apărării Lloyd Austin au anunţat că discută joi, virtual, cu omologii lor japonezi, în cadrul unor discuţii de rutină pe tema securtăţii.

Noul ambasador al Statelor Unite la Tokyo, Rahm Emanuel, urmează să ia parte la aceste întâlniri virtuale.

Administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a anunţat în mai multe rânduri că este deschisă unor negocieri cu Coreea de Nord.

Phenianul a respins până în prezent aceste propuneri şi acuză Washngtonul de faptul că poartă o politică ”ostilă”.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un s-a întâlnit în trei rânduri cu fostul preşedinte republican Donald Trump, care s-a lăudat că a împiedicat un război, dar care a eşuat să încheie un acord global care să pună capăt programului nuclear nord-coreean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.