Reporterul american de la The Wall Street Journal Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin american Paul Whelan se numără printre cei 24 de deţinuţi (plus doi copii) din Statele Unite, Rusia, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia şi Belarus care au fost eliberaţi joi în cadrul unui schimb major între Est şi Vest, a anunţat Preşedinţia Turciei, relatează Reuters şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - UN SCHIMB ISTORIC

Rusia şi Occidentul au schimbat joi, în Turcia, 26 de cetăţeni ai lor, printre care jurnalistul american Evan Gershkovich, în cel mai mare acord de eliberare a unor deţinuţi de la sfârşitul Războiului Rece.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe lângă reporterul de la Wall Street Journal, deţinut din martie 2023, acordul îl include şi pe fostul puşcaş marin Paul Whelan, încarcerat pentru spionaj în Rusia de la sfârşitul anului 2018.

Serviciile de informaţii turce au "efectuat cea mai mare operaţiune de schimb de prizonieri din ultima perioadă" la Ankara, a declarat Preşedinţia turcă, adăugând că aceasta a implicat "26 de persoane din închisorile a şapte ţări diferite (Statele Unite, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia, Rusia şi Belarus)".

Cetăţenii ruşi, inclusiv presupusul agent rus Vadim Krasikov, aflat în închisoare în Germania pentru asasinarea unui separatist cecen, au fost primiţi joi seară la Moscova de preşedintele Vladimir Putin, la coborârea din avion.

La Washington, Joe Biden a mulţumit pentru "deciziile curajoase şi îndrăzneţe" luate de aliaţii SUA pentru acest schimb "istoric", lăudând în special rolul Germaniei şi al Turciei. Anterior, într-un comunicat, preşedintele american calificase schimbul drept o "realizare diplomatică".

"De la Războiul Rece încoace, nu au mai fost schimbate atât de multe persoane în acest mod", a declarat Jake Sullivan, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională. "Şi, după ştiinţa noastră, nu a existat niciodată un schimb care să implice atât de multe ţări", a adăugat el.

De asemenea, Casa Albă a declarat că Washingtonul a depus eforturi pentru a determina Rusia să îl elibereze pe fostul inamic numărul unu al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, înainte ca acesta să moară în februarie într-o închisoare din Arctica, în circumstanţe neclare.

ŞAPTE AVIOANE IMPLICATE ÎN OPERAŢIUNE

"Zece deţinuţi, dintre care doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi trei în Statele Unite", a declarat Ankara, care a anunţat apoi că toate cele şapte avioane implicate în operaţiune au părăsit teritoriul său.

Serviciile de securitate ruse (FSB) au confirmat întoarcerea a "opt cetăţeni ruşi" şi a "doi copii minori".

De asemenea, Kremlinul a anunţat că Vladimir Putin a graţiat cele treisprezece persoane condamnate în Rusia şi eliberate în cadrul acordului.

Presupusul agent rus Vadim Krasikov s-a întors şi el în Rusia. Acesta fusese încarcerat în Germania pentru uciderea unui fost comandant separatist cecen la Berlin, în 2019, în plină zi.

Rico Krieger, un german condamnat în Belarus pentru "terorism" şi "mercenariat", şi opozantul rus Ilia Iaşin, condamnat la sfârşitul lui 2022 în Rusia la opt ani şi jumătate de închisoare pentru denunţarea crimelor atribuite Moscovei în Ucraina, urmează să ajungă în Germania.

Pentru Berlin, decizia de a elibera un presupus agent FSB condamnat pentru crimă a fost "dificilă", dar a "salvat vieţi", a declarat cancelarul Olaf Scholz pe aeroportul din Köln, unde erau aşteptaţi unii dintre foştii deţinuţi.

În timp ce schimbul de deţinuţi cu Rusia era în curs, preşedintele Biden a primit joi la Casa Albă familiile lui Gershkovich, Whelan, a opozantului rus Vladimir Kara-Murza şi a lui Alsu Kurmasheva, o jurnalistă ruso-americană deţinută în Rusia.

Cei "doi minori" la care face referire Moscova sunt copiii unui cuplu de spioni ruşi, Artem Viktorovici Dulţev şi Anna Valerevna Dulţeva, care au fost arestaţi în Slovenia la sfârşitul anului 2022, iar copiii erau în plasament, potrivit presei slovene.

Acesta este primul schimb între Moscova şi Occident de la eliberarea, la sfârşitul anului 2022, a baschetbalistei americane Brittney Griner, deţinută în Rusia pentru trafic de droguri, în schimbul eliberării cunoscutului traficant de arme rus Viktor Bout, încarcerat în Statele Unite.

O "REMIZĂ" 

În opinia lui Dmitri Oreşkin, analist politic independent stabilit la Riga, "nicio parte nu a câştigat".

"Este o remiză (...). Putin nu ar fi autorizat niciodată un acord care ar putea fi interpretat ca un succes pentru America, Germania sau Occident în general", a declarat el pentru AFP.

Statele Unite au făcut presiuni asupra Moscovei pentru eliberarea lui Evan Gershkovici, condamnat la 19 iulie în Rusia la 16 ani de închisoare în urma unui proces sumar pentru "spionaj", acuzaţie care nu a fost niciodată dovedită. Jurnalistul, familia şi prietenii săi, precum şi Casa Albă, au denunţat în repetate rânduri acest caz ca fiind unul inventat. Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, fost angajat al AFP, a fost arestat în timp ce efectua un reportaj la Ekaterinburg, în Urali.

Familia jurnalistului şi-a exprimat "uşurarea" şi "bucuria" într-un comunicat. "Suntem extrem de uşuraţi să aflăm că acest calvar al lui Evan Gershkovich, care a durat 16 luni, urmează în sfârşit să ia sfârşit", a reacţionat şi ONG-ul Reporteri fără frontiere.

Două dintre colegele lui Aleksei Navalnîi, Lilia Cianîceva şi Ksenia Fadeeva, se numără de asemenea printre cei eliberaţi. La fel şi artista Aleksandra Skociilenko, arestată în 2022 în Rusia pentru că a înlocuit etichetele preţurilor din supermarketuri cu mesaje de denunţare a ofensivei împotriva Ucrainei, şi tânărul ruso-german Kevin Lik.

Vladislav Kliuşin, condamnat în Statele Unite pentru fraudă, se numără şi el printre cei eliberaţi.

CITEȘTE ȘI Cancelarul Olaf Scholz recunoaşte că eliberarea unui asasin rus a fost o decizie dificil de luat
CITEȘTE ȘI Putin i-a întâmpinat personal la aeroport pe ruşii care s-au întors la Moscova după schimbul de deţinuţi cu Occidentul
CITEȘTE ȘI Cine sunt cei opt deţinuţi care s-au întors în Rusia în urma schimbului cu Occidentul
CITEȘTE ȘI Casa Albă a publicat lista persoanelor eliberate în cadrul celui mai mare schimb de deţinuţi între Est şi Vest de la Războiul Rece încoace
CITEȘTE ȘI Biden a vorbit la Casa Albă despre schimbul de deţinuţi, înconjurat de câteva dintre rudele acestora: Calvarul lor brutal a luat sfârşit. De ce nu i-a eliberat Trump? O dovadă că alianţele noastre contează
CITEȘTE ȘI Aleksei Navalnîi urma să facă parte şi el din schimbul de deţinuţi cu Rusia, confirmă consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă. Cum a reacţionat văduva lui Navalnîi

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Astfel, 10 deţinuţi, inclusiv doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi 3 în Statele Unite.

Serviciile de informaţii turce anunţaseră anterior că se ocupă de intermedierea şi coordonarea unui schimb extins de deţinuţi, pe fondul semnelor că se face un schimb major între Rusia şi Belarus, pe de o parte, şi ţările occidentale, inclusiv Statele Unite şi Germania, pe de altă parte.

"Organizaţia noastră şi-a asumat un rol major de mediere în această operaţiune de schimb, care este cea mai cuprinzătoare din ultima perioadă", a afirmat Agenţia Naţională de Informaţii a Turciei (MIT) într-un comunicat.

Atât Kremlinul, cât şi Casa Albă au refuzat să comenteze atunci când au fost întrebate despre un posibil schimb.

Site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 a arătat că un avion special al guvernului rus folosit pentru un schimb anterior de deţinuţi la care au participat Statele Unite şi Rusia a zburat de la Moscova până în enclava rusă Kaliningrad, care se învecinează cu Polonia şi Lituania, înainte de a se întoarce în capitala rusă.

Imagini Reuters au surprins, de asemenea, un avion guvernamental rus la sol în capitala turcă Ankara.

Paul Whelan şi Vladimir Kara-Murza, un disident ruso-britanic, ambii încarceraţi în Rusia, dispăruseră brusc din locurile loc de detenţie în ultimele zile, potrivit avocaţilor lor. Cel puţin şapte disidenţi ruşi au fost mutaţi pe neaşteptate din închisorile lor.

Un avocat al lui Aleksandr Vinnik, un rus deţinut în Statele Unite, a refuzat miercuri să confirme locul în care se află clientul său "până când nu are loc schimbul", potrivit RIA.

RIA a relatat, de asemenea, că patru ruşi încarceraţi în Statele Unite au dispărut dintr-o bază de date a deţinuţilor gestionată de Biroul Federal al Penitenciarelor din SUA. Este vorba despre Vinnik, Maksim Marcenko, Vadim Konoşcenko şi Vladislav Kliuşin.

Printre disidenţii din Rusia ai căror susţinători spun că au fost informaţi că au fost mutaţi brusc în ultimele zile se numără politicianul de opoziţie Ilia Iaşin, activistul pentru drepturile omului Oleg Orlov şi Daniil Krinari, condamnat pentru cooperare secretă cu guverne străine.

În Occident, disidenţii sunt consideraţi de guverne şi activişti drept deţinuţi politic, închişi pe nedrept. Toţi au fost, din motive diferite, desemnaţi de Moscova drept extremişti periculoşi sau spioni.

Printre cei pe care Moscova a semnalat că îi doreşte acasă se numără Vadim Krasikov, un rus condamnat la închisoare pe viaţă în Germania pentru uciderea într-un parc din Berlin a unui disident ceceno-georgian.

Miercuri, un tribunal sloven a condamnat doi ruşi la pedeapsa cu închisoarea pentru spionaj şi folosirea unor identităţi false şi a declarat că aceştia vor fi deportaţi, a raportat agenţia de presă STA, o măsură despre care un canal de televiziune sloven a spus că face parte dintr-un schimb mai larg.

CITEȘTE ȘI Disidentul ruso-britanic Kara-Murza a „dispărut” din închisoare, cel mai recent semn că ar putea fi aproape un schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.