Preşedintele rus Vladimir Putin a lăudat duminică Garda Naţională rusă, cu ocazia marcării a şase ani de înfiinţarea acesteia, relatează The Associated Press.
Putin a lăudat în special unităţiale Gărzii care iau parte la invazia şi războiul sângeros din Ucraina.
”Camarazi, condiţiile de luptă implică, într-adevăr un risc crescut”, a recunoscut el.
”Sunt foarte conştient de felul în care acţionaţi în această situaţie, cu mult curaj şi profesionalism, cu pricepere şi fără teamă”, a declarat el.
”Îndepliniţi cele mai complicate sarcini care vă sunt încredinţate cu competenţă şi precizie şi daţi dovadă de eroism personal”, declară el în această înregistrare video publicată duminică.
Garda Naţională rusă - din care fac parte 300.000 de oameni - a fost înfiinţată de către Vladimir Putin în 2016 ca o forţă militară internă care să lupte împotriva terorismului şi crimei organizate, să păzească instalaţii de stat, să asigure controlul armelor şi drept o forţă antirevoltă.
Ea se află în subordnea directă a lui Putin.
”Întreaga noastră ţară vastă este mândră de fiecare dintre voi”, dă asigurări Putin.
”Vreau să vă mulţumesc pentru puterea de care daţi dovadă şi servirea impecabilă a Rusiei, loialitatea faţă de patrie, faţă de jurământ şi îndatoriri”, declară liderul de la Kremlin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...