Vladimir Putin a campat pe poziţie vineri, la Kremlin, unde l-a primit pe premierul ungar Viktor Orban pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, în care vede reprezentantul Uniunii Europene (UE), în pofida dezminţirilor Bruxellesului, relatează AFP.
”Rusia vrea oprirea totală şi definitivă a conflictului, iar condiţia pentru asta este (...) retragerea totală a tuturor soldaţilor uceraineni din republicile populare Doneţk şi Lugansk şi din regiunile Zaporojie şi Herson”, a declarat preşedintele rus în faţa presei, la finalul întâlnirii, reiterându-şi exigenţele deja respinse la jumătatea lui iunie de către Kiev şi Occident.
”Rămân numeroşi paşi de făcut” pentru ”a pune capăt războiului” şi a ”instaura pacea”, a recunoscut, la rândul său, liderul ungar, alături de Vladimir Putin.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Există tot mai puţine persoane care pot vorbi cu toţi beligeranţii, iar Ungaria” este în măsură să o facă, a dat el asigurări.
Victor Orban s-a dus marţi în capitala ucraineană, unde preşedintele Volodimir Zelenski şi-a amintir exigenţele retragerii complete a Rusiei de pe teritoriul ucrainean şi plăţii unor reperaţii.
Şeful statului rus a profitat de vizita unicului său aliat în UE pentru a pune Bruxellesul într-o situaţie stânjenitoare, cu doar câteva zile înaintea unui summit NATO la Washington, la care se va discuta despre problema Ucrainei.
La începutul acestei întâlniri, el a subliniat că premierul ungar a venit la Moscova ”nu doar ca partener vechi, dar şi ca preşedinte al Consiliului” Uniunii.
Ambiguitatea dublei calităţi a lui Orban, şef al Guvernului ungar şi preşedinte al Consiliului UE, i-a iritat pe partenerii europeni ai Budapestei, care se afişează ca susţinători de neclintit ai Ucrainei şi şi-au rupt punţile cu Rusia.
CONDAMNĂRI DE LA KIEV
Şeful în exerciţiu al diplomaţiei europene Josep Borrell a subliniat că Orban ”nu reprezintă aşadar UE în niciun fel”, iar un purtător de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, l-a ironizat declarând că nu Moscovei îi revine să înţeleagă ”subtilitatea puterilor” de la Bruxelles.
Charles Michel, preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, din care fac parte liderii Celor 27, a reacţionat joi seara la anunţarea neoficială a vizitei.
”Preşedinţia rotativă a UE nu are mandat să angajeze dialogul cu Rusia în numele UE”, a scris pe X Michel, subliiniind că, pentru Cei 27 ”Rusia este agresorul, Ucraina este victima” şi că ”nicio discuţie nu poate avea loc fără Ucraina”.
Solidaritatea UE cu Kievul nu va slăbi, a dat asigurări, la rândul său, cancelarul german Olaf Scholz.
În contextul în care această vizită poate bruia poziţiile în perspectiva viitorului summit NATO, secretarul general în exerciţiu Jens Soltenberg a insistat asupra faptului că ”Viktor Orban nu reprezintă NATO la aceste întâlniri, el reprezintă propria ţară” şi recunoscând că Alianţa a fost ”informată” cu privire la această vizită.
Kievul, care întreţine relaţii complicate cu Budapesta, din cauza luărilor de poziţie proruse ale acesteia, a denunţat această deplasare la Moscova, care a fost decisă ”fără niciun acord sau coordonare cu Ucraina”.
”Amintim că, pentru ţara noastră, principiul «în dezacord cu Ucraina, fără Ucraina» rămâne inviolabil”, a sublniat diplomaţia ucraineană.
Casa Albă este ”îngrijorată de alegerile pe care le-a făcut premierul (ungar Viktor) Orban de face această călătorie la Moscova”, a reacţionat o purtătoare de cuvânt, Karine Jean-Pierre, care consideră că acest lucru ”nu va face să avanseze cauza păcii” şi că ”este contraproductivă susţinerii suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei”.
CERERE RUSĂ DE CAPITULARE
Condiţiile în vederea opririi conflictului puse de Rusia sunt ca Ucraina să-i cedeze cele patru regiuni a căror anexare o revendică, în afară de Crimeea, şi ca ea să renunţe la alianţa sa cu Occidentul - de facto, o cerere de capitulare.
La Kiev, Orban a apreciat că Ucraina trebuie să accepte un armistiţiu, o condiţie prealabilă respinsă de către Occident şi Kiev.
Ucraina cere o ”pace dreaptă”, care înseamnă o retragere a trupelor ruse şi respectarea integrităţii sale teritoriale.
Preşedinţia semestrială a UE, pe care Ungaria o asigură până la sfârşitul anului, permite ţării care o deţine să controleze ordinea de zi a reunilor Celor 27, cu excepţia celor ale miniştrilor de Externe - o putere deloc neglijabilă, dar nu absolută, potrivit unor diplomaţi europeni.
Budapesta a promis să asigure o preşedinţie ”normală”, în pofida numeroaselor diferende, în special cu privire la Rusia, prin care se opune partenerilor săi.
”Noi acţionăm în calitate de mediator imparţial”, a declarat ministrul ungar însărcinat cu Afaceri Europene Janos Boka, adăugând că Ungaria va profita de acest lucru pentru a-şi promova ”viziunea asupra Europei” şi a ”îndrepta bara (...) în direcţia bună”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...