Principala biserică protestantă din Statele Unite, Convenţia Baptistă de Sud, a votat miercuri pentru a condamna fertilizarea in vitro (FIV), potrivit presei americane, o chestiune sensibilă şi foarte politică înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cadrul convenţiei lor anuale, mii de delegaţi au aprobat o rezoluţie în care se afirmă că FIV "participă cel mai adesea la distrugerea vieţii umane embrionare şi utilizează din ce în ce mai mult metode dezumanizante pentru a determina aptitudinea pentru viaţă".

Textul susţine că această metodă "generează în mod sistematic mai mulţi embrioni decât pot fi implantaţi în siguranţă", ceea ce duce în cele din urmă la "distrugerea" embrionilor umani.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prin urmare, textul face apel la membrii Bisericii să "reafirme valoarea necondiţionată şi dreptul la viaţă al fiecărei fiinţe umane, inclusiv al embrionilor, şi să utilizeze numai tehnologii de reproducere care sunt în concordanţă cu această afirmaţie, în special în ceea ce priveşte numărul de embrioni generaţi prin FIV".

Aceasta îndeamnă la adopţie, inclusiv de embrioni - folosind mai degrabă embrioni congelaţi existenţi decât crearea de embrioni noi.

Cu o reţea de zeci de mii de biserici, Convenţia Baptistă de Sud are aproximativ 13 milioane de membri, în special în sudul ţării. Potrivit centrului de cercetare Pew, în 2019, în SUA existau aproximativ 141 de milioane de protestanţi.

De când Curtea Supremă a SUA a pus capăt garanţiei constituţionale a dreptului la avort în 2022, susţinătorii dreptului la avort au fost îngrijoraţi de faptul că reproducerea asistată medical (MAP), şi în special FIV, ar fi afectată.

În februarie, Curtea Supremă a statului Alabama, foarte conservator, a decis că embrionii creaţi prin congelare sunt "copii", o decizie calificată drept "scandaloasă" de preşedintele democrat Joe Biden.

Ulterior, mai multe clinici specializate în PMA din Alabama au anunţat că îşi suspendă activitatea de teamă să nu încalce decizia instanţei.

Confruntaţi cu un val de proteste la nivel naţional, aleşii din Alabama au sfârşit prin a adopta o lege pentru a proteja FIV.

Cazul, legat direct de dezbaterea privind avortul, a ajuns rapid în topul campaniei electorale. El ilustrează o anumită nelinişte în cadrul taberei conservatoare, care se pretinde a fi în mod hotărât "pro-viaţă". Pentru unii, suspendarea FIV este în contradicţie cu apărarea familiei şi a valorilor tradiţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.