Statele Unite au îndemnat joi comunitatea internaţională să ia măsuri ”dure” prin care să exercite presiuni asupra Iranului, care şi-a reluat activităţile de îmbogăţire a uraniului într-o uzină subterană, în urma deciziei de a-şi reduce şi mai mult angajamentele asumate prin Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”A venit timpul, acum, ca toate naţiunile să respingă şantajul nuclear al acestui regim şi să ia măsuri dure în vederea creşterii presiunii”, a declarat, citat într-un coomunicat, secretarul de Stat american Mike Pompeo.

”Dezvoltarea unor activităţi de prolifere (nucleară) ale Iranului alimentează temeri cu privire la faptul că acesta se află pe cale să se poziţioneze pentru a avea opţiunea unor progrese nucleare rapide”, a adăugat el.

”Membrii comunităţii internaţionale care sunt pe drept îngrijoraţi de ultimele atacuri şi provocări iraniene ar trebui să-şi imagineze cum a va acţiona Iranul dacă ar avea arma nuclară. Statele Unite nu vor permite niciodată să se întâmple acest lucru”, a continuat el.

”Ultimele escaladări nucleare ale Iranului reflectă intenţiile pe care regimul le are de la bun început, şi anume de a forţa mâna comunităţii internaţionale să-i accepte violenţa şi terorismul, în timp ce el subminează suveranitatea vecinilor săi”, a mai apreciat Pompeo.

Washingtonul a ieşit anul trecut din acordul internaţional în dosarul nuclear iranian din 2015 şi poartă de atunci o politică de ”presiune maximă” împotriva Teheranului, menită să oblige Republica islamică să încheie un nou acord, cu ”garanţii mai bune”.

Iranul a anunţat că încetează să mai respecte anumite angajamente pe care şi le-a asumat în cadrul acestui pact.

Asfixiat de sancţiuni, Teheranul intenţionează astfel să exercite presiuni asupra ţărilor în continuare semnatare ale acordului, mai ales europene, pentru a-l ajuta să ocolească sancţiunile americane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.