Iranul şi-a reluat joi activităţile de îmbogăţire a uraniului la uzina subterană de la Fordo, conform deciziei anunţate marţi în vederea unei reduceri şi mai mari a angajamentelor pe care şi le-a asumat în faţa comunităii internaţionale în 2015 cu privire la programul său nuclear, relatează AFP.
”În primele minute ale zilei de joi (...), producţia şicolectarea de uraniu îmbogăţit (a început) în instalaţiile de la Fordo”, la aproximativ 180 de kilomeri sud de Teheran, a anunţat într-un comunicat Organizaţia Iraniană a Energiei Atomice (OIEA).
În comunicat se precizează că ”toate aceste activităţi au fost realizate sub controlul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA)”, organul ONU însărcinat cu controlul programului nuclear iranian.
Un purtător de cuvânt al OIEA, Behrouz Kamalvandi, a anunţat miercuri că producţia de uraniu îmbogăţit la Fordo va fi ”operaţională începând de la miezul nopţii” de miercuri spre joi (20.30 GMT).
Reluarea acestor activităţi suspendate în virtutea Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian a fost anunţată marţi de către preşedintele iranian Hassan Rohani, la o zi după expirarea unui termen dat de Teheran altor state în continuare parte ale acestui text - China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania - să îl ajute să ocolească consecinţele retragerii Statelor Unite din acest pact în 2018.
Această măsură marchează a patra fază a planului reducerii angajamentelor iraniene, lansat în mai, ca ripostă faţă de retragerea americană.
Prin această politică, Teheranul exercită presiuni asupra celorlalte părţi, pentru ca acestea să-l ajute să ocolească sancţiunile reimpuse de Washington, care au aruncat economia iraniană într-o recesiune dură.
Potrivit prevederilor Acordului de la Viena, Teheranul a acceptat să-şi reducă drastic activităţile nucleare - pentru a le garanta astfel natura exclusiv civilă -, în schimbul ridicării unei părţi a sancţiunilor internaţionale care-i asfixiază economia.
”TRAGEREA CONCLUZIILOR”
Acordul interzice Republicii islamice să desfăşoare activităţi de îmbogăţire a uraniului la Fordo, o uzină subterană, mult timp ţinută secretă.
La Viena, o sursă apropiată AIEA a declarat miercuri pentru AFP că ”inspectorii Agenţiei (se află) la faţa locului”, la Fordo şi că un raport special cu privire la situaţia din această uzină urmează să fie prezentat foarte rapid.
Anunţul reluării îmbogăţirii uraniului la Fordo a provocat noi îngrijorări ale celorlalte părţi ale Acordului de la Viena.
Republica islamică dă asigurări că rămâne ataşată respectării acordului şi că este pregătită să revină la aplicarea completă a angajamentelor pe care şi le-a asumat imediat ce celelalte părţi şi le respectă pe ale lor, prin adoptarea unor măsuri concrete care să-i satisfacă solicitările şi mai ales să-i permită să-şi exporte petrolul.
Kremlinul a anunţat că ”observă cu îngrijorare evoluţia situaţiei”, în timp ce Parisul, Londra, Berlinul şi Uniunea Europeană (UE) au îndemnat teheranul să revină asupra deciziei pe care a luat-i.
UE a îndemnat Iranul să se abţină de la noi măsuri susceptibile să submineze şi mai mult Acordul de la Viena şi să facă ”şi mai dificilă” salvarea acestuia.
La Beijing, miercuri, preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat că Iranul a ”decis să iasă din cadrul” acordului, ”pentru prima oară, în mod explicit (...) şi nelimitat”.
Aceasta este ”o schimbare profundă”, a apreciat Macron. ”Voi discuta, în zilele următoare şi cu iranienii şi va trebui să tragem în mod colectiv concluziile”.
”Ceea ce a anunţat preşedintele Rohani nu este acceptabil”, a declarat la rândul său ministrul de Externe german Heiko Maas, într-o conferinţă de presă la Berlin.
El a îndemnat ”Iranul să revină asupra tuturor măsurilor pe care le-a luat din iulie şi să-şi respecte din nou deplin angajamentele” internaţionale.
Washingtonul, care poartă împotriva Teheranului o politică a ”presiunii maxime” menite să oblige republica islamică să încheie un nou acord care să-i încadreze programul nuclear prin ”garanţii mai bune”, a reacţionat faţă de punerea în funcţiune a centrifugelor de la Fordo acuzând Iranul de continuarea ”şantajului nuclear”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...