Poliţia israeliană a ucis o fetiţă palestiniană aflată într-o maşină la un punct de trecere în Cisiordania, când a deschis focul asupra unei alte maşini suspectate că a lovit intenţionat doi israelieni, au anunţat serviciile de urgenţă din Israel, potrivit Reuters.
Poliţia de frontieră a precizat că a nimerit-o pe fetiţă după ce a deschis focul asupra unui cuplu aflat într-o maşină care a intrat în doi israelieni la un punct de trecere în Cisiordania ocupată, chiar lângă Ierusalim.
Police release surveillance camera footage showing the alleged car-ramming attack at a checkpoint in East Jerusalem, close to the West Bank town of Biddu.
— Emanuel (Mannie) Fabian (@manniefabian) January 7, 2024
The 3-year-old girl who was mistakenly killed was in the van checked by forces before the second car which hit the officers. https://t.co/kk5IZCVe3s pic.twitter.com/1vQrLuCSEa
Paramedicii israelieni au spus că fetiţa avea trei ani, dar surse palestiniene au declarat pentru agenţia oficială de presă palestiniană WAFA că fetiţa avea patru ani.
Serviciile de ambulanţă israeliene au declarat că fetiţa a fost tratată la faţa locului, dar a fost declarată moartă, fără a se preciza cauza morţii. Un israelian a fost rănit uşor, au precizat paramedicii.
Un comunicat al poliţiei israeliene arată că o maşină în care se aflau un bărbat şi o femeie a ajuns la un punct de trecere din apropierea Ierusalimului şi a comis un atac asupra poliţiei de frontieră. Poliţia a ripostat cu focuri de armă.
Poliţia a menţionat că i-a "neutralizat" pe cei doi din maşină, fără a oferi detalii. Surse palestiniene au declarat pentru WAFA că persoanele respective au fost ucise.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.