Poliţia din Roma caută un posibil criminal în serie după ce cadavrele a trei femei au fost găsite în două apartamente din cartierul de lux Prati, conform The Guardian.
Două dintre femei, ambele lucrătoare sexuale de naţionalitate chineză despre care se crede că au vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, au fost găsite înjunghiate mortal într-un apartament de pe Via Augusto Riboty.
Portarul blocului a tras un semnal de alarmă după ce a găsit, joi dimineaţă, corpul uneia dintre femeile decedate în pragul apartamentului, în timp ce celălalt cadavru a fost găsit în interior.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cadavrul unei femei columbiene, identificată drept Marta Castano Torres, şi ea o lucrătoare sexuală care fusese înjunghiată, a fost găsit de sora ei într-un apartament de la subsol, pe o stradă din apropiere.
Cadavrele femeilor de origine chineză, care nu fost încă identificate, aveau răni produse prin înjunghiere în gât, piept şi spate..
O sursă de la poliţia de la Roma a spus că anchetatorii iau în calcul teoria conform căreia femeile au fost ucise de aceeaşi persoană. Torres, în vârstă de 65 de ani, despre care presa italiană a spus că lucra ca lucrătoare sexuală pentru a-şi întreţine fiica, se crede că a fost ucisă înaintea celorlalte două victime.
Crimele au avut loc la câteva sute de metri de Curtea Supremă a Italiei, într-un cartier elegant în care în ultimii ani s-a înregistrat o creştere a reţelelor infracţionale care desfăşoară afaceri legate de de prostituţie în apartamente.
Crimele au făcut ca prostituţia să devină o profesie reglementată în Italia pentru a proteja lucrătorii sexuali. Italia permite prostituţia stradală, dar prostituţia organizată şi bordelurile sunt ilegale.
„Aceste crime sunt îngrozitoare”, a spus Ermina Gbido de la Comitetul pentru Drepturile Civile ale Prostituatelor, o organizaţie non-profit fondată de lucrătorii sexuali în 1982 pentru a lupta împotriva traficului sexual şi a-i sprijini pe cei care practică această meserie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.