Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoare la faţa locului cresc riscul ca puţinii supravieţuitori să mai fie găsiţi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Centrul naţional pentru dezastre a ridicat estimarea numărului celor surprinşi de alunecarea de teren la 2.000 de persoane într-o scrisoare adresată ONU, publicată luni, dar datată duminică. O agenţie separată a ONU a făcut o estimare mult mai redusă a numărului posibil de morţi, la peste 670 de persoane. Variaţia reflectă locul îndepărtat şi dificultatea de a obţine o estimare exactă a populaţiei. Ultimul recensământ credibil din Papua a avut loc în 2000, iar mulţi oameni trăiesc în sate izolate din munţi.

Alunecarea de teren a înghiţit satul Yambali, din nordul ţării, şi s-a produs vineri, în jurul orei 3 dimineaţa, în timp ce marea parte a comunităţii dormea. Peste 150 de case au fost îngropate sub resturile de pământ care sunt înalte cât aproape o clădire cu două etaje. Salvatorii au declarat presei locale că au auzit ţipete de sub pământ.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Am 18 membri ai familiei mele îngropaţi sub dărâmături şi sub pământul pe care mă aflu, şi mult mai mulţi membri ai familiei din sat pe care nu-i pot număra", a declarat pentru Reuters Evit Kambu.

La mai bine de 72 de ore de la alunecarea de teren, localnicii încă folosesc lopeţi, beţe şi mâinile goale pentru a încerca să deplaseze molozul şi să ajungă la eventualii supravieţuitori.

Echipamentele grele şi ajutoarele au ajuns cu întârziere din cauza locaţiei îndepărtate, în timp ce războaiele tribale din apropiere au forţat lucrătorii umanitari să se deplaseze în convoaie escortate de soldaţi şi să se întoarcă seara în capitala provinciei, aflată la aproximativ 60 km distanţă. Sâmbătă, opt persoane au fost ucise şi 30 de case au fost incendiate, a declarat un oficial al agenţiei ONU. Convoaiele de ajutoare au trecut luni pe lângă rămăşiţele încă fumegânde ale caselor.

Primul excavator a ajuns la faţa locului abia duminică târziu, potrivit unui oficial al ONU. Numai şase cadavre au fost recuperate până în prezent.

Contactul cu alte părţi ale ţării este dificil din cauza recepţiei intermitente a semnalului şi a electricităţii limitate la faţa locului.

Mulţi oameni nici măcar nu ştiu sigur unde se aflau cei dragi atunci când a avut loc alunecarea de teren, deoarece localnicii obişnuiesc să rămână în casele prietenilor şi rudelor, potrivit lui Matthew Hewitt Tapus, un pastor din Port Moresby, al cărui sat natal se află la aproximativ 20 km de zona dezastrului. "Nu este ca şi cum toată lumea se află în aceeaşi casă în acelaşi timp, aşa că avem taţi care nu ştiu unde sunt copiii lor, mame care nu ştiu unde le sunt soţii, este haotic", a declarat el prin telefon pentru Reuters.

Chiar şi atunci când echipele de salvare pot ajunge la faţa locului, ploaia, terenul instabil şi torenţii fac extrem de periculoasă pentru localnici şi echipele de salvare îndepărtarea molozului, potrivit lui Serhan Aktoprak, şeful misiunii agenţiei ONU pentru migraţie din Papua Noua Guinee.

Există în continuare riscul ca solul şi resturile să se deplaseze din nou, iar peste 250 de case au fost abandonate în timp ce oficialii încurajează oamenii să plece, a spus el. Mai mult de 1.250 de persoane au fost strămutate. Pe de altă parte, unii localnici nu doresc ca utilajele grele şi excavatoarele să intre în sat şi să întrerupă doliul, a spus el. "În acest moment, cred că oamenii îşi dau seama că şansele sunt foarte mici ca, practic, cineva poate fi scos în viaţă", a spus el.

Biroul premierului James Marape a declarat că dezastrul este gestionat de autorităţile de urgenţă din Papua Noua Guinee. Marape se afla în capitala Port Moresby, pregătindu-se pentru revenirea parlamentului marţi, unde se confruntă cu o moţiune de cenzură.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.