Republica separatistă autoproclamată Nagorno Karabah este aproape golită în întregime de locuitorii săi, sâmbătă, când peste 100.000 de refugiaţi au ajuns în Armenia, anunţă un purtător de cuvânt al premierului Nikol Paşinian, Nazeli Baghdassarian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unor date oficiale, aproximativ 120.000 de armeni trăiau în enclava separatistă azeră înaintea anunţului spectaculos al dizolvării acesteia, săptămâna aceasta.

Apeluri ale Azerbaidjanului de a rămâne în enclavă au rămas fără efect.

”Mai sunt câteva sute de funţcionari, de urgentişti, voluntari şi persoane cu nevoi speciale, care se pregătesc şi ele să plece”, anunţă într-o postare pe X fostul mediator al drepturlor nagorno Karabah, Artak Beglarian, care precizează că aceste informaţii ”nu sunt oficiale”.

ONU a anunţat că trimite în acest weekend o misiune în Nagrono Karabah, care să evalueze în principal nevoile umanitare, după ce organizaţia nu a mai avut acces în această regiune ”de aproximativ 30 de ani”, a anunţat vineri un purtător de cuvânt, Stéphane Dujarric.

”Guvernul Azerbaidjanului şi ONU s-au pus de acord asupra unei misiuni în regiune. Misiunea va avea loc în weekend”, a precizat el.

”N-am avut acces în această regiune de aproximativ 30 de ani”, din cauza ”situaţiei geopolitice complicate”, a declarat reprezentantul ONU.

”Este, aşadar, important să putem intra”, a subliniat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU Antonio Guterres.

O echipă de zece persoane condusă de către oficiali de la Biroul Afacerilor Umanitare (OCHA) ”va încerca să evalueze situaţia pe teren şi să identifice nevoile umanitare, atât ale oamenilor care rămân, cât şi ale celor care deplasează”, a precizat el.

”Trebuie să amintitm necesitatea ca toată lumea să respecte dreptul internaţional, mai ales drepturile omului”, a declarat Stéphane Dujarric.

Niciun reprezentant al Înaltului Comisariat ONU al Drepturilor Omului nu participă la această ”misiune iniţială”, care se va concentra exclusiv asupra problemelor ”umanitare şi de protecţie”.

Uniunea Europeană (UE) a reclamat vineri ca o misiune ONU să se ducă în Nagorno Karabah ”în zilele următoare” în contextul ”exodului masiv” al armenilor care fug din această enclavă separatistă azeră în urma unei operaţiuni militare-fulger a Azerbaidjanului.

Stéphane Dujarric a anunţat că ONU cooperează cu Guvernul armean pentru a face faţă acestui aflux de refugiaţi care traversează frontiera.

”Echipe de la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR) se află pe teren, la frontieră, din prima zi, când primul grup de refugiaţi a sosit epuizat, înfricoşat şi îngrijorat cu privire la viitor”, a declarat el.

HCR furnizează un ajutor în materie de echipament tehnic - computere, tablete - care să permită înregistrarea refugiaţilor.

Separatiştii au decretat joi dizolvarea ”tuturor instituţiilor guvernamentale (...) la 1 ianuarie 2024”, marcând sfârşitul existeneţei ”republicii Nagorno Karabah” (Arţak) autoproclamată în urmă cu 30 de ani.

În doar câteva zile, 80% din populaţia oficială de 120.000 de locuitori şi-a păsăit casa, de frica represaliilor, arzându-şi bunurile personale înainte de a intra în coloana de refugiaţi.

Această regiune - cu o populaţie majoritar creştină - care s-a desprin prin secesiune din Azerbaidjan - cu o populaţie majoritar musulmană -, la dezintegrarea URSS, s-a opus timp de 30 de ani Baku, în două războaie, în perioada 1988-1994 şi în toamna lui 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.