Patru membri ai familiei islamistului radicalizat, în vârstă de 31 de ani, mort într-un atentat eşuat de pe Champs-Elysees, care nu s-a soldat cu alte victime, au fost plasaţi în arest preventiv, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.
Fosta soţie a lui Adam Dzaziri, precum şi fratele şi cumnata sa, au fost reţinuţi luni seară, în cursul percheziţiilor la domiciliul familiei din
Plessis-Pâté, în Essonne, a anunţat sursa citată sub acoperirea anonimatului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, tatăl agresorului a fost plasat, de asemenea, „în arest preventiv în cursul serii (de luni – n.r.), când se prezenta la domiciliu”, a adăugat sursa.
Luni după-amiază, un bărbat care conducea o berlină albă a lovit o furgonetă a poliţiei, pe Champs-Elysees. Maşina sa a luat foc.
Şoferul, care a fost scos din vehicul de forţele de ordine, a decedat.
Echipe de genişti au verificat automobilul, unde au găsit o puşcă de tip Kalaşnikov, două pistoale şi o butelie de gaz .
Bulevardul Champs-Elysees, unul dintre simbolurile Parisului, a fost deja teatrul unui atentat.
Pe 20 aprilie, Karim Cheurfi, un francez în vârstă de 29 de ani, cu un cazier judiciar încărcat, a împuşcat mortal un poliţist, pe Xavier Jugelé, şi a rănit alţi doi., înainte de a fi ucis de forţele de ordine.
Un mesaj scris de mână, ”apărând cauza Daech”, a fost găsit pe o hârtie în apropiere de corpul acestuia, iar atacul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...