Parlamentarii bulgari au respins joi, prin vot, o propunerea în vederea formării unui guvern, prezentată de către partidul antisistem al lui Stanislav Trifonov, deschizând astfel calea unui al treilea rând de alegeri în Bulgaria în acest an, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Partidul ”Un astfel de popor există” (ITN) al animatorului şi cântăreţului folk "Slavi" Trifonov a obţinut o victorie la limită în alegerile legislative anticipate de la 11 iulie şi a pus astfel capăt celor zece ani de putere ai Partidului GERB al premierului în exerciţiu Boiko Borisov.

ITN - susţinut de alegători furioşi din cauza corupţiei care cangrenează cea mai săracă ţarădin Uniunea Europeană (UE) - a renunţat marţi, în urma unor dezacorduri cu potenţiali aliaţi, să formeze un guvern minoritar.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Parlamentul a recunoscut - printr-un vot fără precedent - că acest partid a eşuat să formeze un cabinet, după ce premierul desemnat Plamen Nikolov şi-a retras nominalizarea.

Această decizie îi permite preşedintelui bulgar Rumen Radev să ceară celui de-al doilea cel mai mare partid din ţară, ”Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europană a Bulgariei” (GERB), să încerce să formeze un guvern - o propuenere pe care liderul GERB, Boiko Borisov, a refuzat-o.

Constituţia bulgară permite altui partid, ales de către preşedinte, să facă o a treia încercare de a forma un guvern.

Însă analişti se tem de şansele de reuşită ale unui asemenea demers.

Sondaje recente de opinie arată că un al treilea rând de alegeri în acest an ar putea conduce, din nou, la un Parlament fragmentat, care ar îmtâmpina dficultăţi în formarea unui guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.