La câteva ore după ce a fost salvată după opt luni de captivitate în Gaza, ostatica israeliană eliberată Noa Argamani a ajuns la un spital din Tel Aviv pentru a-şi vedea mama bolnavă în stadiu terminal, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Argamani, în vârstă de 26 de ani, a fost unul dintre chipurile cele mai cunoscute dintre ostaticii răpiţi de Hamas la 7 octombrie. Imagini sfâşietoare cu ea fiind dusă în Gaza pe o motocicletă, implorând pentru viaţa ei şi întinzând cu disperare mâna spre prietenul ei au circulat în întreaga lume.

Argamani a fost salvată sâmbătă, împreună cu alţi trei ostatici, în cadrul unei operaţiuni a forţelor speciale israeliene dintr-o clădire de apartamente din centrul Gaza.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Sunt atât de fericită că sunt aici", a spus ea în timpul unei convorbiri telefonice cu preşedintele Israelului, la întoarcere, zâmbind şi înconjurată de prieteni şi familie.

Ulterior, ea a fost întâmpinată cu urale la sosirea la Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv, unde mama ei, Liora, este tratată pentru cancer cerebral în stadiu terminal.

În octombrie, la scurt timp după ce fiica ei a fost răpită de la un festival de muzică transformat în teren de masacru în sudul Israelului, Liora, aşezată într-un scaun cu rotile, a fost întrebată de un post de televiziune local cum îşi imagina reîntâlnirea lor. "Măcar să o pot îmbrăţişa", a răspuns Liora.

Directorul general al spitalului, Ronni Gamzu, a declarat că starea mamei este "complicată şi dură". El a precizat că Argamani a reuşit să să comunice cu mama sa şi că este de părere că femeia că a înţeles că fiica ei s-a întors acasă.

"În ultimele opt luni am încercat să o menţinem într-o stare în care să poată comunica", a spus Gamzu.

Tatăl lui Argamani, Yaakov, a întâmpinat-o pe fiica sa după ce un elicopter militar a transportat-o înapoi în Israel.

"Astăzi este ziua mea de naştere, iar un astfel de cadou nu am crezut niciodată că îl voi primi", a spus el.

Peste 360 de persoane au fost ucise în timpul atacului de la festivalul de dans Nova, iar alte 40 au fost luate ostatice de către Hamas, potrivit bilanţului israelian.

În apropiere de spitalul din centrul Tel Avivului, în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de piaţa ostaticilor, mii de israelieni s-au adunat pentru a marca salvarea celor patru ostatici şi pentru a cere eliberarea celor peste 115 ostatici care au rămas în Gaza.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.