Premierul ungar Viktor Orban, un obişnuit al derapajelor, denunţă vineri, într-o vizită la Berlin, prejudiciile, în opinia sa, ale imigraţiei masive în Germania, ”care nu mai seamănă” cu ceea ce era, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dacă o compar cu ţara de acum zece ani, gustul nu mai este acelaşi, mirosul nu mai este acelaşi”, a declarat el radioului ungar,

Liderul naţionalist - cunoscut prin poziţia sa antimigraţie - urma să fie primit vineri de către cancelarul Olaf Scholz, în contextul în care Budapesta se pregăteşte să preia, la începutul lui iulie, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE).

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Miercuri seara, Scholz şi Orban au asistat, la Stuttgart, la meciul din Euro-2024 dintre Ungaria şi Germania. Ţara gazdă a câştigat cu 2-0, spre marea nemulţumire a unui Viktor orban pasionat de sportul cu balonul rotund.

Liderul ungar a fost primit mai înainte de către primarul Stuttgartului, Frank Nopper, şi de către ministrul-preşedinte al landului Baden-Württemberg, Winfried Kretschmann.

Viktor Orban a criticat vineri o ţară complet transformată, cu ”sute de mii” de migranţi care beneficiază, în opinia sa, de o recentă relaxare a condiţiilor de obţinere a cetăţeniei germane.

Germania, care era dată odinioară exemplu ”prin poporul său muncitor” şi ”ordinea” sa, este în prezent ”o lume colorată şi multiculturală”, un lucru care are ”tot felul de efecte” asupra societăţii, apreciază el.

Viktor Orban s-a felicitat pentru faptul că le-a închis uşa refugiaţilor în 2015 şi că a ”păstrat o insulă de pace” în Ungaria, spre deosebire de Germania, care a primit atunci un milion de oameni.

CONDAMNĂRI

Ungaria lui Viktor Orban, aflat la putere în această don Europa Centrală din 2010, a construit garduri la frontieră, a restrâns depunerea de cereri de azil la ambasade din străinătate şi a refuzat să contrbuie la mecanismul solidarităţii în primirea migranţilor dintre statele membre UE.

Din cauza acestei politici, ea a fost condamnată în mai multe rânduri de Curtea de justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care i-a aplicat o amendă-record în valoare de 200 de milioane de euro la mijlocul lui iunie.

Însă, din cauza unei penurii a forţei de muncă, cauzată de o demografie în declin, Ungaria a recurs la muncitori străini.

În ultimii patru ani, numărul sosirilor extracomunitare s-a dublat, de la 35.000 la începutul lui 2019 la 78.000 în martie 2024. Este vorba în principal despre mogranţi din Asia, potrivit statisticilor oficiale.

”Acesta este un program care nu are nimic a face cu imigraţia. Ei nu rămân pe termen lung cu noi”, dădea asigurări în 2023 şeful de cabinet al lui Viktor Orban Gergely Gulyas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.