ONU trage un nou semnal de alarmă, cu două săptămâni înaintea COP29, cu privire la faptul că angajamentele climatice actuale ale ţărilor nu sunt deloc pe drumul bun în oprirea încălzirii globale la nivelul de 1,5°C faţă de perioada preindustrială, în vederea evitării celor mai catastrofale consecinţe, relatează AFP.
Aceste angajamente conduc la o scădere cu 2,6% a emisiilor mondiale de gaze cuefect de seră în 2030 faţă de nivelul din 2019, în loc de 43% - nivelul preconizat pentru a spera la o limitare a încăzirii globale la limita cea mai ambiţioasă a Acordului de la Paris, alertează luni ONU Climat într-un raport actualizat anual.
Planurile naţionale de acţiune climatică au avansat puţin în decurs de un an şi ”sunt departe să răspundă nevoilor pentru a împiedica încălzirea planetară să paralizeze toate economiile şi să distrugă miliarde de vieţi şi de mijloace de subzistenţă”, subliniază secretarul executiv al Convenţiei-cadru a ONU privind Modiifcările Climatice (CCNUCC), Simon Stiell.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acest raport este sinteza anuală a ultimelor angajamente în vederea reducerii emisiilor - denumite ”contribuţia determinată la nivel naţional” (NDC) - asumate de către cei 195 de semnatari ai Acordului de la Paris din 2015, care reprezentau 95% dintre emisiile globale în 2019.
El este făcut public cu câteva zile înaintea deschiderii COP29, la 11 noiembrie, la Baku, în Azerbaidjan, care urmează să fie consacrată în principal problemei finanţării acţiunii climatice şi să fie marcată de alegerile prezidenţiale americane.
Planurile actuale combinate ale statelor ar antrena emisii de 51,5 gigatone echivalent CO2 în 2030, adică cu doar 0,6% mai puţin decât în analiza precedentă, publicată de ONU la sfârşitul lui 2023.
Potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), altă entitate ONU, concentraţiile de gaze cu efect de seră în atmosferă au atins noi recorduri în 2023.
Nouveau record alarmant : le #CO2 atmosphérique atteint des sommets, avertit l'#ONU#TesYeuxSurLeMonde #Climat #UN pic.twitter.com/FwkhtEibLd
— AlAin Français (@AlainFrNews) October 28, 2024
Principalul dintre ele este că CO2 se acumulează mai rapid ca niciodată în atmosferă, înregistrând o creştere de peste 10% în 20 de ani, anunţă ea luni în alt raport.
”NAUFRAGIU”
În total, 34 de ţări, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene (UE), Brazilia sau Azerbaidjanul au comunicat actualizări ale obiectivelor lor, care urmează să fie actualizate până la începutul lui 2025, înaintea COP30.
”Poluarea cu gaze cu efect de seră la aceste niveluri va garanta un naufragiu uman şi economic al tuturor ţărilor, fără vreo excepţie”, avertizează Simon Stiell.
Raportul de sinteză publicat luni ”trebuie să marcheze o cotitură, să pună capăr erei insuficienţei şi să declanşeze o nouă eră de accelerare, cu noi planuri naţionale de acţiune climatică mult mai îndrăzneţe ale fecărei ţări, ateptate anul viitor”, subliniază şeful ONU Climat.
În altă publicaţie, Programul ONU al Mediului (PNUE) a tras deja un semnal de alarmă, joi, cu privire la absenţa unor progrese semnificative de un an de zile.
Potrivit calculelor sale, politicle actuale ar antrena o încălzire ”catastrofală” de 3,1°C în cursul acestui secol.
Inclusiv prin integrarea tuturor promisiunilor de a face mai bine, inclusiv a celor pe care ţările în curs de dezvoltare le-au condiţionat de obţinerea unor ajutoare financiare sau tehnologice, temperaturile mondiale ar creşte cu 2,6°C.
”Avem nevoie de o mobilizare mondială de o amploare şi într-un ritm nemaivăzute anterior, încă din acest moment, sau obiectivul de 1,5°C va fi în curând mort”, avertiza directoarea executivă a PNUE, Inger Andersen.
Acordul de la Paris din 2015 stabileşte obiectivul limitării încălzirii planetei ”în mod clar sub 2°C faţă de nivelul preindustrial” - când omenirea a început să exploateze la scară mare energii fosile, responsabile de emisii de gaze cu efect de seră - iar dacă este posibil, la 1,5°C.
Însă pentru a avea 50% şanse de a opri încălzirea globală la 1,5°C, emisiile mondiale este necesar să scadă cu 43% până în 2030 faţă de nivelul din 2019, potrivit GIEC, experţii mandataţi de ONU.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...