Lumea occidentală, aflată în plină pandemie covid-19, marchează vineri 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Germania îndeamnă la ”mai multă cooperare” împotriva noului coronavirus, tot mai ucigaş, în pofida unei ieşiri din izolare în numeroase ţări din Europa, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pandemia - care s-a soldat cu 267.000 de morţi în cinci luni - a generat ”o avalanşă de ură şi de xenofobie”, a denunţat secretarul general al ONU Antonio Guterres.

”Se desemnează ţapi ispăşitori, se întreţine frica (...)”, a tras un semnal de alarmă Guterres, citat într-un comunicat publicat vineri. ”Ideea respingătoare că se pot sacrifica” persoane în vârstă, între cele mai vulnerabile faţă de noul coronavirus, ”a început să se răspândească”. a deplâns el.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

APĂRAREA ”ORIDINII PĂCII”

Prin moartea a zeci de mii de oameni, plasarea în izolare a aproape jumătate din omenire, o economie planetară oprită şi sinistrată, pandemia covid-19 - departe de a se fi sfârşit - bulversează viaţa de zi cu zi a lumii.

Cu peste 75.500 de morţi şi un ultim bilanţ zilnic de 2.400 de decese, Statele Unite sunt epicentrul maladiei. După ce a înregistrat peste 3.100 de morţi zilnic la jumătatea lui aprilie, această ţară se află în prezent într-o perioadă de ”platou” din care nu reuşeşte să coboare.

În Europa, pandemia a ucis peste 150.000 de persoane - în Regatul Unit 30.615, în Italia 29.958, în Spania 26.070 şi în Franţa 25.987, potrivit unui bilanţ întocmit joi seara de AFP pe baza unor surse oficiale, foarte probabil subestimate.

În acest context se desfăşoară un 8 Mai care marchează capitularea în 1945 a Germaniei naziste. Din cauza noului coronavirus nu au loc marile defilări şi nici ceremonii publice anul acesta - aşa cum se întâmplă de altfel cu toate marile evenimente internaţionale de două luni.

În Germania - care marchează pentru a doua oară acest eveniment din 1945 -, şeful statului, autoritatea morală a ţării, îndeamnă comunitatea internaţională să-şi amintească lecţia sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial şi să se îndrepte către ”mai multă cooperare” în lupta împotriva noului coronavirus şi nu către ”mai puţină”.

”Trebuie să acceptăm doar ordinea păcii” din 1945, ”care s-a destrămat ca un abur sub privirea noastre”, a pledat Frank-Walter Steinmeier, care şi-a îndemnat totodată compatrioţii să considere 8 Mai drept o zi a ”recunoştinţei” şi nu a amărăciunii din cauza înfrângerii.

În Statele Unite, Departamentul Apărării a organizat o ”Zi a Victoriei în Europa” virtuală şi o transmiterea în direct pe site şi pe reţele de socializare.

Regina Elisabeth a II-a urmează să se adreseze vineri seara britanicilor - a doua oară de la începutul pandemiei covid-19. În locul petrecerilor în stradă şi procesiunii veteranilor, care au fost anulate, Guvernul a îndemnat populaţia să sărbătorească acasă şi i-a propus idei de jocuri sau reţete de gătit.

La Paris, Emmanuel Macron prezidează o ceremonie într-un format foarte restrâns pe Champs-Elysées, în prezenţa principalilor lideri politici şi militari, dar fără public.

Preşedintele francez urma, iniţial să se ducă la Moscova. Însă exact în capitala rusă consecinţele epidemiei sunt cele mai dure, iar impozanta paradă militară din Piaţa Roşie a fost anualtă. Doar partea aeriană a ceremoniei a fost păstrată şi se desfăşoară sâmbătă.

”BOMBA” DIN MILANO

Acest weekend lung de 8 Mai marchează cu adevărat ieşirea din marea izolare în Europa a ţărilor încă închise, care se lansează, pe rând, fiecare în felul său şi în mod treptat, în ridicarea restricţiilor - Franţa, Regatul Unit, Spania, Belgia, Olanda, Cehia, Grecia şi Ucraina.

Încă de vineri, în Spania, Barcelona şi-a redeschis dimineaţa plajele practicării sportului, însă ţara rămâne prudentă.

Italia, care a plătit un greu tribut maladiei, iese şi ea din izolare puţin câte puţin. Însă imaginile cu un Milano care se plimbă pe canale şi ia un aperitiv la soare au provocat o polemică, în contextul în care capitala Lombardiei este în continuare ”un pic o bombă”, avertizează un virusolog renumit.

În Franţa, libertatea circulaţiei urmează să fie restabilită, însă ea va fi însoţită de restricţii mai dure în departamentele ”roşii” - inclusiv în aglomeraţia pariziană, unde circulaţia virusului este mai activă.

În Regatul Unit, premierul Boris Johnson, care a fost grav bolnav, i-a îndemnat pe britanici la răbdare, cu trei zile înaintea unei alocuţiuni în care urmează să anunţe o relaxare ”foarte limitată” a anumitor restricţii.

Germania, susţinută de date ”foarte satisfăcătoare” cu privire la infecţie, a ridicat deja aproape toate restricţiile impuse de la jumătatea lui martie. Acelaşi lucru s-a întâmplat în Austria vecină, în ţările scandinave sau în Danemarca, care urmează să-şi redeschidă muzeele teatrele şi cinematografele de la 8 iunie.

Invers, Rusia, mult timp cruţată, dar care se confruntă cu o creştere puternică a contaminărilor, rămâne închisă. Moscova a prelungit izolarea până la 31 mai, după ce vineri s-au înregistrat peste 10.000 de contaminări în ţară, a şasea zi la rând,

TRĂIASCĂ GĂINILE

În afară de Europa, California, primul stat american care a decretat izolarea pentru a controla noul coronavirus, urma să-şi relaxeze anumite măsuri începând de vineri.

În mod surprinzător, China a anunţat vineri că susţine înfiinţarea ”după sfârşitul epidemiei” a unei comisii sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în vederea unei evaluări a ”răspunsului mondial” faţă de covid-19.

Această evaluare, care nu vizează în mod expres, ci doar potenţial, toate ţările din lume, ar urma să iabă loc în mod ”deschis, transparent şi inclusiv” şi ”la momentul oportun”, potrivit Beijingului, care face obiectul multor critici şi acuzaţii - mai ales din partea Statelor Unite -, din cauza lipsei de transparenţă în gestionarea maladiei apărute pe teritoriul chinez la sfârşitul lui decembrie.

În Asia, situaţia se normalizează. Campionatul de fotbal revine în Coreea de Sud. Baruri, cinematografe şi cluburi de gimnastică au fost redeschise la Hong Kong.

În Egipt, atotputernicul preşedinte Abdel Fattah el-Sisi a ratificat o serie de amendamente la legea privind starea de urgenţă, care-i extinde şi mai mult puterile.

Iar între timp fiecare continuă să se acomodeze în felul său cu noul coronavirus. Cupluri indiene se căsătoriresc online, fără banchete fastuoase, ci în faţa a mii de ”invitaţi”. Mexicanii se înfurie din cauza lipsei berii, somalezii, obişnuiţi cu calamităţile, urmează Ramadanul fără să să-şi facă griji din cauza virusului, iar vânzătorii parizieni de biclete îşi freacă mâine.

Europenii izolaţi se consolează de închiderea lor cu găini. Găinile şi ouăle lor au devenit o nouă pasiun - între cei cărora ”le este frică că nu vor avea ce să mănânce”, cei care vor ”să facă o găinărie” şi alţii care ”se ocupă de copii” ”este o nebunie”, se miră un cuplu de crescători din regiunea Bruxelles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.