Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat, sâmbătă, numirea magnatului Chris Wright, CEO al Liberty Energy, în funcţia de secretar al Energiei, care va fi responsabil cu „reducerea birocraţiei” pentru a stimula investiţiile în combustibilii fosili, relatează AFP.
„În calitate de secretar al Energiei, Chris va fi un lider-cheie, care va stimula inovarea, va reduce birocraţia şi va inaugura o nouă „epocă de aur a prosperităţii americane şi a păcii globale””, a declarat Donald Trump într-un comunicat. Candidatura sa a fost susţinută de companii din sectorul petrolier, potrivit Financial Times.
Chris Wright va fi, de asemenea, membru al noului Consiliu naţional al energiei (CNE), a cărui înfiinţare a fost anunţată vineri de preşedintele ales şi a cărui misiune va fi de a „supraveghea calea către dominaţia energetică a Statelor Unite”.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful Liberty Energy este „un antreprenor lider în domeniul energiei. El a lucrat în domeniul nuclear, solar, geotermal, al petrolului şi al gazelor”, a comentat Donald Trump în comunicat.
„Cel mai important, Chris a fost unul dintre pionierii care au contribuit la lansarea revoluţiei americane a şistului, care a alimentat independenţa energetică americană şi a transformat pieţele energetice şi geopolitica mondială”, a adăugat preşedintele ales. Absolvent al prestigioaselor MIT şi UC Berkeley, Chris Wright a fondat Pinnacle Technologies în 1992, „ale cărei inovaţii au contribuit la lansarea producţiei comerciale de gaze de şist şi au creat o industrie a cartografierii fracturilor hidraulice”, potrivit site-ului Liberty Energy.
El a devenit apoi preşedinte al Stroud Energy, „unul dintre primii producători de gaze de şist, înainte de a-l vinde către Range Resources în 2006”.
Chris Wright locuieşte în Colorado cu soţia sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.