Compania libaneză Middle East Airlines (MEA) a anunţat că amână plecarea unor zboruri care urmau să aterizeze în Beirut peste noapte, pentru a ajunge luni dimineaţă, informează Reuters.
Anunţul vine în contextul în care Israelul a promis represalii rapide împotriva grupării armate libaneze Hezbollah, după ce 12 copii şi adolescenţi au fost ucişi sâmbătă de o rachetă trasă asupra unui teren de fotbal dintr-un sat situat în Înălţimile Golan ocupate de Israel. Israelul a atribuit tirul mişcării libaneze, dar Hezbollah a negat responsabilitatea.
Hezbollah şi armata israeliană au schimburi de tiruri de aproape 10 luni, în paralel cu războiul din Gaza, care s-a extins la mai multe fronturi din regiune. Schimburile anterioare de focuri au perturbat zborurile în întreaga regiune.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
MEA a declarat duminică, într-un comunicat, că şase zboruri care sosesc la Beirut peste noapte de la Londra, Copenhaga şi patru oraşe din Orientul Mijlociu vor fi amânate, astfel încât acestea vor decola luni dimineaţa. Preşedintele MEA, Mohamad El-Hout, a declarat pentru radiodifuzorul local Al-Jadeed că modificarea zborurilor de la Aeroportul Internaţional Rafik Hariri din Beirut se datorează "riscurilor de asigurare".
"Nu ne este teamă că aeroportul va fi lovit şi nici nu avem informaţii în acest sens. Dacă ne-ar fi fost frică, nu am fi lăsat niciun zbor (operaţional)", a spus el.
Aeroportul Beirut a fost lovit la începutul ultimului război dintre Hezbollah şi Israel, în 2006.
Pasagerii încă aterizau pe aeroport duminică după-amiază târziu, potrivit unui fotoreporter Reuters. Oamenii verificau neliniştiţi panourile indicatoare pentru a vedea dacă mai multe zboruri vor fi anulate sau amânate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.