În mediul online din Republica Moldova au apărut joi imagini cu drumul naţional M5, care leagă oraşul Bălţi de Chişinău, în care se observă că o placă de beton, din care este format carosabilul, s-a ridicat parţial. Motivul, spun autorităţile, sunt temperaturile înalte.

Porţiunea de carosabil deteriorată a fost reparată deja în cursul nopţii, relatează NewsMaker. Administraţia de Stat a Drumurilor a publicat imagini cu lucrările de reparaţie care au avut loc în seara aceleiaşi zile.
„În cazul în care pe drumurile publice naţionale apar deteriorări ale îmbrăcăminţilor rutiere din beton-ciment (ridicarea dalelor) sau alte probleme tehnice cauzate de temperaturile extreme, puteţi contacta Serviciul Operativ la numărul: (+373) 78337744 Viber şi WhatsApp”, a comunicat ASD pe Facebook.

Ca şi România, teritoriul Republicii Moldova este afectat de un val extrem de căldură. Se aşteaptă temperaturi foarte înalte pe parcursul acestei săptămâni, dar şi al următoarei. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis, pentru perioada 12 – 17 iulie, cod portocaliu de caniculă în şapte raioane nordice, iar în restul ţării – cod roşu.


Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.