O ”acţiune puternică” este ”urgentă” împotriva răspândirii rapide a variantei omicron a SARS-CoV-2, deoarece ”vaccinarea singură nu este de ajuns”, avertizează miercuri Centrul European de Prevenţie şi Controlul Bolilor (ECDC), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În situaţia actuală, numai vaccinarea singură nu va permite împiedicarea impactului variantei omicron, pentru că nu este timp să se acopere deficitele vaccinării care există în continuare”, avertizează într-o alocuţiune video directoarea ECDC Andrea Ammon.

Agenţia sanitară a Uniunii Europene (UE) şi-a ridicat cu un nivel - la ”foarte mare” evaluarea riscurilor noii variante la adresa sănătăţii publice şi recomandă o serie de măsuri - inclusiv o revenire la munca la distanţă şi o prudenţă sporită în timpul sărbătorilor şi călătoriilor de la sfârşitul anului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea avertizează că este ”foarte probabil” ca noua variantă să conducă la spitalizări şi decese suplimentare faţă de cele prevăzute de către precedentele previziuni cu privire la varianta indiană (delta), dominantă în prezent.

ECDC îndeamnă, din nou, la o ”reintroducere rapidă şi la o consolidare” a măsurilor ”nefarmaceutice” împotriva covid-19 - un termen care desemnează restricţiile în general -, pentru ca povara sistemului de sănătate să poată fi ”gestionată”.

”Este urgent ca o acţune puternică să fie implementată în vederea unei reduceri a trasmiterii, unei uşurări a poverii asupra sistemelor de sănătate şi protejării celor mai vulnerabili în următoarele luni”, îndeamnă ECDC, din care fac parte cele 27 de state membre UE, Norvegia şi Islanda.

Varanta omicron se răspândeşte ”într-un ritm pe care nu l-am mai văzut niciodată la altă variantă”, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), îndemnând la folosirea tuturor instrumentelor anticovid în vederea evotării unei copleşiri rapide a sistemelor de sănătate odată cu apropierea sărbătorillor de la sfârştul anului.

Pentru ECDC, ”rămân o prioritate” folosirea măştlor de protecţie, evitarea aglomeraţiei în mijloace de transport în comun, rămânerea acasă în cazul îmbolnăvirii, aerisirea şi un nivel înalt de igienă.

În cazurile probabile sau confirmate de contaminare cu omicron, depistarea este necesar să fie, de asemenea, o prioritate, iar testele rămân ”un instrument important” inclusiv atunci când persoanele testate sunt vaccinate, dar şi plasarea în carantină a cazurilor pozitive de covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.