Ucraina nu este aptă să devină membră a UE, decât dacă reuşeşte să facă pace, aderarea ei ar aduce război în comunitate, ceea ce, evident, nimeni nu doreşte, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la Lisabona, ca reacţie la pachetul de extindere anunţat de Comisia Europeană, relatează MTI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit comunicatului remis de MAE ungar, ministrul a afirmat, înainte de a pleca în Guatemala, că evaluarea potrivit căreia Ucraina nu a îndeplinit condiţiile de candidatură la UE este corectă, în special în ceea ce priveşte încălcarea principiilor comunitare privind drepturile minorităţilor naţionale.

“Întrucât Comisia Europeană consideră că Ucraina nu a îndeplinit condiţiile de aderare, din acest motiv nici noi nu considerăm oportună continuarea paşilor în negocierile de aderare cu Ucraina”, a subliniat şeful diplomaţiei ungare.

Dimpotrivă, guvernul ungar consideră oportună o dezbatere privind politicile viitoare ale Uniunii Europene faţă de Ucraina.

“În Ucraina este război, aşa că putem vedea că nu se respectă nici libertatea presei, nici libertatea de exprimare şi putem vedea că nu se organizează nici alegeri. Evident, ar fi absurd ca instituţiile sau statele membre ale Uniunii Europene să ia o poziţie cu privire la modul în care funcţionează în Ucraina instituţiile statului de drept în astfel de circumstanţe”, a subliniat politicianul de la Budapesta.

Acesta a declarat că este foarte clar că, până când nu va fi pace în Ucraina, ţara nu este aptă să devină membră a UE. “Deci, acum, cu Ucraina, războiul ar intra în Uniunea Europeană, ceea ce, evident, nu ne dorim, nu ne putem dori”, a afirmat Péter Szijjártó.

“Extinderea ar trebui să servească exact extinderii păcii, şi nu intrării războiului în Uniunea Europeană”, a avertizat politicianul.

“Prin urmare, considerăm că, în acest moment, orice progres în negocierile de aderare a Ucrainei nu este oportun. Şi, bineînţeles, noi, ungurii, ne aşteptăm în continuare ca Ucraina să restituie comunităţii maghiare din Ucraina Subcarpatică toate drepturile de care s-a bucurat deja în 2015”, a subliniat Péter Szijjártó.

Comunitatea se confruntă cu serioase provocări economice şi de securitate, îşi pierde din putere, iar aderarea unor noi state membre, începând cu Balcanii de Vest, ar fi un instrument foarte important pentru revigorarea acesteia, a explicat ministrul în legătură cu recentul pachet de extindere al Comisiei Europene.

“Acesta este un proces care este neterminat de 20 de ani. Locul Balcanilor de Vest este în mod evident în Uniunea Europeană. Aderarea ţărilor din Balcanii de Vest ar aduce şi ar putea aduce un impuls şi o nouă energie”, a declarat şeful diplomaţiei ungare.

Acesta a subliniat că ţara-cheie din regiune este Serbia, despre care grupul de experţi de la Bruxelles a concluzionat, pe bună dreptate, că a făcut progrese semnificative pe calea integrării.

“Prin urmare, noile capitole de aderare ar trebui să fie deschise cât mai curând posibil, procesul ar trebui să avanseze cât mai repede posibil şi să fie finalizat cât mai repede posibil”, a afirmat Péter Szijjártó.

Acesta a salutat, de asemenea, faptul că Georgiei i s-a acordat statutul de candidat, ceea ce, în opinia sa, ar fi trebuit să fie acordat cu mult timp înainte, ceea ce practic înseamnă că UE tocmai şi-a achitat datoria anterioară.

Comisia Europeană recomandă Consiliului European să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina, având în vedere rezultatele obţinute de cele două ţări, după ce Chişinăul şi Kievul vor adopta unele reforme esenţiale, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În ceea ce priveşte Georgia, executivul european este de părere că poate primi statutul de ţară candidată la aderare.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.