Mii de oameni au părăsit oraşul Homs din centrul Siriei peste noapte şi vineri dimineaţă, în timp ce forţele rebele încearcă să avanseze cu ofensiva lor fulger împotriva forţelor guvernamentale mai spre sud. Liderul rebelilor islamişti a declarat că „obiectivul” lor final este „răsturnarea” regimului preşedintelui Bashar al-Assad, relatează Reuters şi AFP.
„Când vorbim despre obiective, obiectivul revoluţiei este de a răsturna acest regim. Avem dreptul să folosim orice mijloace necesare pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat la CNN Abu Mohammed al-Jolani. El este liderul facţiunii siriene care conduce asaltul de amploare. Gruparea sa este o fostă filială a Al-Qaida, cunoscută acum sub numele de Hayat Tahrir al-Sham (HTS).
El a mai spus că HTS urmăreşte să „reconstruiască Siria” şi să aducă refugiaţii sirieni înapoi acasă din Liban şi Europa.
Pe fondul temerilor că HTS va încerca să impună un regim islamist strict în noile zone pe care le controlează, liderul Jolani a declarat pentru CNN că gruparea sa „se poate dizolva în orice moment. Nu este un scop în sine, ci un mijloc de a îndeplini o sarcină importantă: confruntarea cu acest regim”.
Vineri, rebelii din Siria au avansat spre Homs şi se află acum la cinci kilometri de al treilea oraş al ţării, după ce joi, ei au preluat controlul asupra oraşului-cheie Hama, situat mai la nord.
În ultimele ore, rebelii conduşi de islamiştii extremişti din Hayat Tahrir al-Sham (HTS) „au intrat în localităţile Rastan şi Talbisseh”, situate în provincia Homs, în absenţa totală a forţelor regimului, a declarat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), o organizaţie a opozanţilor regimului sirian, cu sediul la Londra.
Homs este ultimul oraş important înainte de capitala siriană Damasc şi se află la răspântia drumurilor care leagă capitala de zonele de coastă controlate de minoritatea alawi din care face parte Assad.
După ce ani de zile au stat blocaţi în spatele liniilor de front îngheţate, insurgenţii au ieşit din bastionul lor din nord-vestul ţării, Idlib, pentru a realiza cea mai rapidă înaintare pe câmpul de luptă de când o revoltă de stradă împotriva lui Assad a degenerat în război civil în urmă cu 13 ani.
Assad a recâştigat controlul asupra celei mai mari părţi a Siriei după ce aliaţii săi cheie - Rusia, Iranul şi gruparea libaneză Hezbollah - i-au venit în sprijin. Însă toţi aceştia au fost recent deturnaţi de alte crize, oferind militanţilor musulmani sunniţi sirieni o fereastră pentru a riposta.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un grup de monitorizare cu sediul în Marea Britanie, a declarat că mii de oameni au început să fugă din Homs în noaptea de joi spre vineri spre regiunile de coastă mediteraneene Latakia şi Tartus, bastioane ale guvernului, temându-se de avansul rapid al rebelilor. Majoritatea străzilor comerciale principale erau goale şi că doar câteva magazine alimentare erau deschise, în timp ce grupuri ale miliţiilor pro-guvernamentale străbăteau străzile. Mii de familii s-au grăbit să părăsească oraşul peste noapte, iar ambuteiajele au blocat maşinile ore în şir, a povestit un localnic.
Cucerirea oraşului Homs ar izola Damascul de zona litorală, o redută de lungă durată a sectei minoritare alawite a lui Assad şi unde aliaţii săi ruşi au o bază navală şi o bază aeriană.
Bombardamentele ruseşti au distrus peste noapte podul Rustan de pe autostrada M5, principala rută spre Homs, pentru a-i împiedica pe rebeli să-l folosească pentru a avansa, a declarat pentru Reuters un ofiţer al armatei siriene.
„Au fost cel puţin opt lovituri asupra podului”, a adăugat el. Forţele guvernamentale aduceau întăriri în poziţiile din jurul Homs, a adăugat el.
Vineri dimineaţă, Israelul a bombardat două puncte de trecere a frontierei dintre Liban şi Siria, a anunţat ministrul libanez al transporturilor, Ali Hamieh. Agenţia de presă de stat siriană a declarat că punctul de trecere a frontierei Arida cu Libanul a fost scos din funcţiune din cauza atacului.
Armata israeliană a declarat că a atacat peste noapte centrele de transfer de arme şi infrastructura de pe partea siriană a frontierei libaneze, deoarece aceste rute au fost utilizate de Hezbollah pentru contrabanda cu arme.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.