Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a mărturisit solistului formaţiei U2, Bono, cu care s-a întâlnit luni, că Franţa îşi va respecta angajamentul de a creşte ajutorul de dezvoltare, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Artistul irlandez, care conduce fundaţia ONE, ce luptă împotriva sărăciei, le-a spus jurnaliştilor, după întâlnirea care a avut loc la palatul Elysee, că Macron a confirmat creşterea bugetului de ajutorare cu 0,55% din PIB până în 2022.

Unul dintre angajamentele din campania lui Emmanuel Macron prevedea creşterea bugetului Franţei pentru ajutorare cu până la 0,7% până în 2030, de la 0,38% cât a fost în 2016.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Totuşi, anul acesta, bugetul pentru ajutorul de dezvoltare a fost tăiat, fapt ce a stârnit numeroase critici în rândul organizaţiilor caritabile, inclusiv ONE Franţa.

La întâlnirea de luni, cei doi au discutat şi despre ”educaţia împotriva sexismului”, potrivit mesajelor publicate de preşedintele Franţei pe contul său de Twitter: ”130 de milioane de fete nu au acces la educaţie. Discuţie cu Bono despre educaţia împotriva sexismului”.

Solistul formaţiei U2, pe numele său real Paul Hewson, este recunoscut drept activist pentru drepturile omului, implicat în acţiuni umanitare, încă din 1979. El a colaborat cu numeroase organizaţii, precum The Amnesty International, UNICEF şi Make Poverty History, iar în 2006 a înfiinţat, împreună cu Bobby Shriver, fundaţia (RED).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.