Lucrătorii feroviari şi poştaşii britanici - care-şi multiplică de mai multe zile grevele prin care cer creşteri de salarii în toiul crizei scumpirii nivelului de trai - anunţă că-şi întrerup grevele după decesul reginei Elizabeth a II-a, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sindicatul Transporturilor RMT ”se alătură întregii naţiuni şi aduce un omagiu reginei Elizabeth”, iar noua grevă a lucrătorilor feroviari prevăzută în perioada 15-17 septembrie ”a fost suspendată”, a anunţat secretarul joi seara într-un comunicat general al organizaţiei, Mick Lynch.

Alt sindicat din transporturi, TSSA, care a anunţat o grevă la sfârşitul lunii, ”transmit cele mai sincere condoleanţe” apropiaţilor reginei şi persoanelor afectate de decesul suveranei, îşi ”anulează protestele sociale prevăzute în septembrie şi va respecta perioada de doliu public”, a anunţat el.

Sindicatul conductorilor de tren şi-a anulat, la rândul său, o grevă prevăzută la 15 septembrie.

Poştaşii au renunţat la o zi de grevă - prevăzută vineri - a societăţii britanice Royal Mail, ”în urma foarte tristei veşti a morţii reginei şi din respect faţă de servirea sa ţării şi faţă de familia sa”, anunţă Sindicatul Comunicaţiilor CWU.

Federaţia sindicală TUC, care urmează să-şi organizeze Congresul anual săptămâna viitoare, a salutat, pe Twitter, ”numeroşi ani de servire devotată a ţării” a reginei Elizabeth a II-a.

Regatul Unit se confruntă, de la sfârşitul lui iunie, cu o serie de greve în transporturi, logistică şi în rândul avocaţilor din domeniul penal, între alte sectoare, care cer creşteri de salarii, în contextul unei ”explozii” a inflaţiei cu 10%, cauzată de scumpirea energiei.

Noul premier Liz Truss a anunţat joi un plan de ajutoare masive destinat gospodăriilor şi întreprinderilor britanice împotriva scumpirii energiei, care urmează să constea într-o plafonare a facturlor unei gospodării medii la suma 2.500 de lire sterline pe an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.