Ministrul britanic de Externe Jeremy Hunt s-a declarat joi ”optimist” cu privire la încheierea unui acord privind Brexitul, apreciind însă drept improbabil un progres rapid, relatează AFP.
În urma unui discurs pe care l-a susţinut la Paris, cu scopul de a mai aplana tensiunile cu Franţa pe tema viitoarei ieşiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), ministrul britanic a fost întrebat despre posibilitatea încheierii unui acord săptămâna viitoare.
”Şapte zile par un pic, ce-i drept. Sunt optimist cu privire la încheierea unui acord privind Brexitul, dar nu aş avansa un calendar precis”, a răspuns el, într-o alocuţiune pe care a susţinut-o la Ambasada Marii Britanii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Negociatorii speră să încheie un acord care să fie aprobat într-un summit extraordinar în noiembrie, însă această perspectivă se îndepărtează.
”Mai este necesar să se muncească”, a apreciat miercuri negociatorul european Michel Barnier, prezentând drept insuficiente progresele realizate împreună cu Londra.
Într-o evidentă încercare de seducţie, Jeremy Hunt a lăudat - într-o franceză perfectă - ”legăturile de prietenie şi comerţ” şi ”istoriile întrepătrunse” ale Marii Britanii şi Franţei.
”Noi nu căutăm (...) să avem untul şi bani de pe unt”, a lansat el, în contextul în care Parisul insistă, de la începutul negocierilor, ca Regatul Unit să nu obţină avantaje de pe urma ieşirii sale din UE.
Această linie de fermitate - reiterată în mai multe rânduri de către preşedintele francez Emmanuel Macron - a provocat tensiuni cu Londra.
La începutul lui octombrie, Jeremy Hunt a provocat o polemică, după ce a acuzat UE că ar căuta să ”pedepsească” regatul, pentru că a decis să o părăsească, făcând o paralelă cu Uniunea Sovietică care încerca să-şi împiedice cetăţenii să plece.
El a îndulcit tonul joi, declarându-se ”absolut sigur că Franţa doreşte să ajungă la un acord”. ”Să nu se obţină un acord nu este în interesul nimănui”, a insistat el.
Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană - piaţa sa unică şi Uniunea Vamală - la 29 martie 2019, iar Cei 27 vor să evite reimpunerea unei frontiere fizice între Irlanda, stat membru UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord, parte integrantă a regatului, cu scopul de a apăra Acordurile de Pace din 1998.
Acest subiect urmează să se afle în centrul unor discuţii între preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Theresa May, care se întâlnesc vineri în nordul Franţei la o ceremonie care marchează sfârşitul Primului Război Mondial.
Londra - la fel ca Parisul - doreşte să menţină relaţii bilaterale, în pofida spinoaselor negocieri ale Brexitului.
Regatul Unit şi Franţa sunt principalele două puteri militare de pe continent şi cele de a doua şi, respectiv, a treia economii, după Germania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...