Coreea de Nord a procedat joi la un nou test - reuşit - al unui important sistem de lansare de ”rachete multiple”, a anunţat vineri agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, ultimul gest al Phenianului într-o înfruntare în dosarul nuclear a Statelor Unite şi Coreei de Sud, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Armata sud-coreeană a anunţat joi că Phenianul a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune din provincia Phenianul de Sud.

Traiectoria lor a fost aproximată la 370 de kilometri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acesta a fost un prim tir, de la 2 octombrie, când Coreea de Nord a anunţat că a procedat la un tir de rachetă de pe mare.

În cazul în care vor fi confirmate, capacităţile Coreei de Nord de a trage rachete de la bordul unor submarine ar putea să pună în discuţie echilibrul militar în peninsula coreeană.

Testul de joi avea ca obiectiv ”să verifice securitatea declanşării lansatoarelor”, potrivit KCNA.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un  şi-a exprimat ”satisfacţia (...) şi a transmis felicitări” echipei respective, adaugă KCNA.

Discuţiile în dosarul nuclear între Washington şi Phenian se află, în prezent, în impas.

Phenianul este vizat de numeroase sancţiuni internaţionale din cauza programelor sale nuclear şi balistic, necesare potrivit regimului stalinist în vederea protejării de un eventual atac american, dar interzise.

Nord-coreenii au reclamat o relaxare a acestor sancţiuni şi i-au îndemnat în mai multe rânduri pe americani să prezinte o nouă propunere până la sfârşitul anului.

Americanii şi nord-coreenii s-au întâlnit la începutul lui octombrie în Suedia. Însă Phenianul a acuzat Washingtonul de eşecul acestor consultări, în timp ce Statele Unite afirmau, din contră, că au fost ”bune”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.